ARMAN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie¹ (1). 2. Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta. 3. Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pânză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat. 4. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman.

arman², ~ă smf, a vz armean¹

arman¹ sn [At: DAMÉ, T. 56 / V: h~, ~mean² / Pl: ~mene / E: tc harman] (Reg) 1 Arie¹ (1). 2 Loc îngrădit lângă casă (sau pe câmp) unde se treieră, se pune fânul sau paiele, se închid vitele etc. Cf curte, obor. 3 Locul unde au fost hrănite oile iarna. 4 Cerc la suprafața apei. 5 (Îe) Jocul în ~ (sau trei ~mene) Joc cu arșice (sau cu bani de metal) care se aruncă în (trei) cercuri desenate pe pământ.

❍ARMAN (pl. -ne) sn. 1 🚜 Arie mare unde se treieră sau în care se strîng bucate: se duse înapoi la ~, unde adormi în paie (D.-ZAMF.) ¶ 2 Ogradă cu fîn unde se închid vitele (L.-M.) ¶ 3 🎲 Locul, cercul unde se așază arșicele în care trebue să se lovească; rostit și ARMEAN: dacă intra cu ichiul în armean...nu mai lăsa oscior pentru ceilalți (I.-GH.) ¶ 4 Rotocol, cerc care se face pe fața apei, cînd se aruncă sau cade ceva în ea; rostit și ARMEAN: se făcea cîte un armean împrejurul (stropu)lui (ISP.) [tc. harman].

ARMAN, armane, s. n. (Reg.) 1. Arie¹ (1). 2. Rotocol, cerc la suprafața unei ape. – Din tc. harman.

ARMAN¹ s. m. v. armean². corectat(ă)

ARMAN², armane, s. n. (Regional) 1. Loc pe cîmp unde se cară și se treieră bucatele (avînd uneori mai multe arii); (prin restricție) arie. Se vorbește Despre prăsila care prisosește. De S.M.T., de norme, de legume Și paza pe armane cîtă-i, cum e. DRAGOMIR, S. 22. Le-am dat bani să secere și să lucreze la arman, nu să caute țipari în Adîncata. SADOVEANU M. C. 21. ♦ Loc (uneori împrejmuit) în apropierea casei, folosit ca arie la treierat sau la alte treburi gospodărești. Ocolim armanul, ca să nu ne oprim caii dintr-o dată. STANCU, D. 469 2. (Rar; în forma armean) Cerc, rotocol. Bălăcea cu nuiaua prin apă și făcea haz cum sar stropi... de apă...El vedea că fiecare strop de apă, cînd pica înapoi la matcă, se face cîte-un armean (cerc) împrejurul lui și, de ce merge, se mărește. ISPIRESCU, L. 34. 3. Conac. – Variantă: (2) armean s. n.

ARMAN, armane, s. n. 1. Loc pe cîmp unde se aduc și se treieră cerealele; (prin restricție) arie. 2. Loc îngrădit unde se închid vitele. 3. Cerc, rotocol (la suprafața unei ape). 4. Conac. – Tc. harman.

arman n. 1. arie de treerat (se aude la Constanța); 2. (și armean) o varietate a jocului în arșici (numit astfel după suprafața circulară în care se joacă); 3. fig. rotocol produs de o picătură de apă: fiecare strop de apă... face câte un armean împrejurul lui ISP. [Turc. HARMAN].

armán n., pl. e (turc. pers. harman, arie). Sud. Îngrăditură. Arie. Cerc tras de copiĭ cu o vărguță pe pămînt saŭ cu cretă orĭ cărbune pe un paviment oare-care ca să joace la arșice, penițe, nasturĭ, petricele orĭ bile. V. madă.

ARMEAN, -Ă, armeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populație de limbă indo-europeană stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. ♦ Persoană care face parte din populația Republicii Armenia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Armeniei sau armenilor (1), privitor la Armenia ori la armeni; armenesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. – Din sl. armĕninŭ.

AROMÂN, -Ă, aromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român, care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor (1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor [Var.: armân, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român.

arămăn, ~ă smf vz aromân

arămân, ~ă smf, a vz aromân

armân, ~ă smf, a vz aromân

armean¹, ~ă [At: MOXA, 381/34 / V: ~man² / Pl: ~eni, ~ene, (înv) ~i, ~e / E: vsl армин] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația Armeniei. 3-4 smf, a (Persoană) din Armenia. 5 smp Populația care locuiește în Armenia. 6-7 a Care aparține armenilor¹ (5) (sau Armeniei). 8-9 a Referitor la armeni¹ (5) (sau la Armenia). 10-11 a Care este specific armenilor¹ (5) (sau Armeniei). 12 a Care provine din Armenia. 13 Care este produs de armeni (5). 14 sfa (Șîs limba ~ă) Limba vorbită de armeni¹ (5).

armean² sn vz arman¹

aromân, ~ă [At: DA ms / V: arăm~, armân, arum~ / Pl: ~i, ~e / E: armân ml romanus și modificat după român] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din grupul meridional al poporului român răspândit în Peninsula Balcanică (mai ales în Epir și Macedonia) Si: (dep) cuțovlah, rămăn, romăn, rumăn, țințar Vz aromâncă. 3 smp Ramură a poporului român care trăiește în Epir și în Macedonia. 4 a Care aparține aromânilor (3) Si: aromânesc (1). 5 a Care provine de la aromâni (3) Si: aromânesc (2). 6 a Specific aromânilor Si: aromânesc (3). 7 a Referitor la aromâni Si: aromânesc (4). 8 sf Idiomul aromânilor (3). 9 sn Cuvânt sau construcție lingvistică din aromână (8) Si: aromânesc (5). corectat(ă)

arumân, ~ă smf, a vz aromân

AR(O)MÎN I. sm., AR(O)MÎNCĂ (pl. -înce) sf. 🌍 Român de la sudul Dunării, locuind în Epir, Tesalia, Macedonia, etc., Macedo-romîn, Cuțovlah, Țînțar (🖼 223, 224). II. AR(O)MÎN, AR(O)MÎNESC adj. Al Aromînilor, în felul, după obiceiul acestora.

ARMEAN¹ sm., ARMEANCĂ (pl. -ence) sf. 🌍 Locuitor din Armenia sau coborîtor din acești locuitori [vsl. Arměninŭ].

ARMEAN² 👉 ARMAN 3, 4.

ARMEAN, -Ă, armeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație de limbă indo-europeană, stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține Armeniei sau populației ei, privitor la Armenia sau la populația ei; armenesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. – Din sl. armĕninŭ.

AROMÂN, -Ă, aromâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o ramură a poporului român; care vorbește dialectul aromân; care trăiește în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromânilor(1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor. [Var.: armân, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armân (moștenit din lat. romanus), modificat după român.

ARMEAN², armeni, s. m. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Sovietice Socialiste Armene. – Variantă: (Mold., Bucov.) arman (HOGAȘ, H. 9) s. m.

ARMEAN¹ s. n. v. arman¹.

AROMÎN², -Ă, aromîni, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de limbă romînă care trăiește în Peninsula Balcanică, mai ales în Epir și Macedonia.

AROMÎN¹, -Ă, aromîni, -e, adj. Care aparține aromînilor, privitor la aromîni. Dialectul aromîn. Ansamblul aromîn de cîntece și jocuri.

ARMEAN, -Ă, armeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține Armeniei sau populației ei, privitor la Armenia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. 2. S. m. Bărbat care face parte din populația de bază a Armeniei. – Slav (v. sl. armĕninŭ).

ARMÎN, -Ă s. m. și f., adj. v. aromîn.

AROMÎN, -Ă, aromîni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de limbă romînă care trăiește în Peninsula Balcanică (prin Epir și Macedonia). 2. Adj. Care aparține aromînilor, privitor la aromîni. ♦ (Substantivat, f.) Dialectul aromîn. [Var.: armîn, -ă, s. m. și f., adj.] – Din armîn (<lat. romanus).

ARMEAN² ~eană (~eni, ~ene) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Armeniei sau este originară din Armenia. [Sil. -mean] /<sl. armĕninu

AROMÂN¹ ~ă (~i, ~e) Care aparține populației de origine romanică din sudul Peninsulei Balcanice; referitor la această populație; macedoromân. /Din armân înv.

AROMÂN² ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de origine romanică din sudul Peninsulei Balcanice sau este originară de acolo; macedoromân. /Din armân înv.

AROMÂNĂ f. mai ales art. Dialect al limbii române vorbit de aromâni. /Din armân înv.

Armâni pl. adică Români, numele național al Românilor din Tesalia, Epir, Albania de mijloc și Macedonia, numiți și Țințari, iar de Greci Cuțo-Vlahi. – Datele statistice asupra lor variază dela 200.000 la 800.000 de suflete; ei sunt nomazi (păstori) și stabili (agricultori și negustori). Graiul lor e un dialect al limbei române.

armean n. V. arman.

Armeni m. pl. popor indo-european, care profesează catolicismul; după un ritual propriu. Armenii sunt împrăștiați în orașele principale din Azia și Europa, iar la noi sunt răspândiți (dela jumătatea sec. XIV) mai ales prin Moldova.

armân, armânésc. Forme macedo-româneștĭ îld. Român, românesc. V. aromîn.

armeán, -eáncă s., pl. enĭ, ence. Locuitor din Armenia saŭ originar de acolo. – Ca adj. e fals. În nord Arman, Armancă, pl. tot enĭ, ence.

aromân, aromânésc. Forme literare contaminate din Armân și Român. Aceste forme-s formate greșit de literațiĭ neștiutorĭ. După cum Istrienilor nu le zicem Rumerĭ, nicĭ Francejilor Français, cum se numesc eĭ în limba lor, tot așa e greșit a zice Aromân îld. Român Macedonean saŭ Macedoromân.

*perghél n., pl. e și urĭ (turc. [d. pers.] perkiar, pergĭar, pop. pergel, purgal, purgar). Circumferență, cerc tras pe pămînt în care băĭețiĭ pun arșicele, nucile saŭ bilele la joc. (În Mold. arman). Ogoĭ. Arcadă saŭ semicerc la zidărie. Vechĭ. Compas cu brațele curbe. A da perghel (Munt.), a ocoli, a da tîrcol.

arman (reg.) s. n., pl. armane

arman s. n., pl. armane

arman (arie, rotocol) s. n., pl. armane

arman, pl. armane

armean adj. m., s. m., pl. armeni; adj. f. armeană, pl. armene

aromân adj. m., s. m., pl. aromâni; adj. f. aromână, pl. aromâne

aromână (idiom) s. f., g.-d. art. aromânei

armean adj. m., s. m., pl. armeni; adj. f. armeană, pl. armene

aromân adj. m., s. m., pl. aromâni; adj. f. aromână, pl. aromâne

aromână (idiom) s. f., g.-d. art. aromânei

armean s. m., adj. m., pl. armeni; f. sg. armeană, pl. armene

aromân s. m., adj. m., pl. aromâni; f.sg. aromână, pl. aromâne

aromână (idiomul) s. f., g.-d. art. aromânei

aromîn

Aromân sb. m., -că sb. f.

ARMAN s. v. arie.

ARMAN s. v. curte, ogradă.

arman s. v. CURTE. OGRADĂ.

ARMAN s. arie, (înv. și reg.) siliște, (reg.) țarc, (prin Mold. și Bucov.) năsadă. (~ pentru treieratul cerealelor.)

ARMEAN s. v. cerc, rotocol.

AROMÂN s., adj. 1. s. macedoromân, (rar) macedonean. (~ii se află în sudul Peninsulei Balcanice.) 2. adj. v. aromânesc.

armean s. v. CERC. ROTOCOL.

AROMÂN s., adj. 1. s. macedoromân, (rar) macedonean. (~ ii se află în sudul Peninsulei Balcanice.) 2. adj. aromânesc, macedoromân, (rar) macedonean. (Populația ~.)

arman (armane), s. n. – 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele. – 2. Rotocol, cerc. – Var. harman, armean. Tc. harman (Șeineanu, II, 23; Lokotsch 869), cf. bg., sb. harman. – Der. armangiu, s. m. (paznic de hambar); armănit, s. n. (treierat).

armean (armeni), s. m. – Populație de limbă indo-europeană stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus. – Var. arman. Ngr. ἀρμένιος (probabil cu diftongare analogică, așa ca în toate numele etnice, cf. oltean, muntean etc.). Nu pare posibilă der. directă din sl. armĕninŭ, pe care o propune DAR. – Der. arm(e)ancă, s. f.; armenesc, adj.; armenește, adv.; armenime, s. f. (totalitatea armenilor).

ARMÂN s. m. (< a + lat. romanus): v. aromân.

AROMÂN, -Ă adj. și s. m. (< armân modificat după român): 1. termen folosit în sintagmele dialect aromân și idiom aromân (v. dialect și idiom). 2. persoană care face parte din populația care vorbește dialectul a. în Epir și Macedonia (Peninsula Balcanică). I se mai zice și macedoromân (v.). Se consideră că a. sunt o parte din urmașii direcți ai străromânilor, rupți din trupul poporului român ca o consecință a migrației popoarelor sud-slave în Peninsula Balcanică. Cea mai mare parte dintre ei sunt bilingvi și trăiesc în Grecia și Albania (e vorba de 200 de mii în Albania și de 300 de mii în Grecia); ceilalți sunt așezați în Iugoslavia și în Bulgaria.

ARMÁN (< tc.) s. n. 1. Arie¹ (1). 2. Conac în care locuia administratorul unei ferme și unde se înmagazina recolta. 3. Ladă zincată în care se țin acoperite cu o pînză umedă foile de tutun înainte de a fi prelucrate la mașinile de tăiat.