ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul necastrat; p. ext. cal falnic, mândru, iute. [Var.: (reg.) harmăsár s. m.] – Lat. [equus] admissarius.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ARMĂSÁR ~i m. Cal mascul necastrat. /<lat. admissarius
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul necastrat. ◊ Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera. [Var.: (reg.) harmăsár s. m.] – Lat. [equus] admissarius.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ARMĂSÁR s. (Transilv. și Ban.) armig. (Un ~ pursânge.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

armăsár (armăsári), s. m. – Cal mascul necastrat. Lat. armessārius, de la [equus] admissārius, cu același sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Pușcariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177; DAR; Phillipide, II, 631); cf. alb. harmëšuar, sard. ammesardzu (Wagner 108). Forma armessārius, atestată, pare inexplicabilă la Candrea-Dens., dar apare explicată în DAR. În plus, pentru trecerea lui ad- la ar- înaiante de labială, cf. A. Ernoult, Mél. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de asemenea posibil să fi intervenit în acest caz analogia cu gr. χάρμα „atelaj, tracțiune de cai”. REW 177 presupune că din alb. a intrat în rom. o formă harmașar (cu ș), care pare a se datora unei greșeli (cf. Graur, BL, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

armăsár s. m., pl. armăsári
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

armăsár m. (lat. armessarius îld. admissarius, de unde și alb. harmăsuar, ĭar d. mold. harmasar vine rut. harmesár. V. emisar). Cal întreg (nejugănit). A face din țînțar armăsar, a exagera grozav.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink