OAIE sf. 1 🐑 Gen de mamifere rumegătoare care se cresc pentru laptele, carnea și lîna lor (Ovis aries) (🖼 3370): lapte de ~; carne de ~; blînd ca oaia; rasele de oi mai răspîndite la noi în țară sînt „țurcana”, „țigaia”, „stogoșa” și „spanca” 👉 TAB. LXV; în spec. poartă acest nume partea femeiască a animalului, după ce a împlinit doi ani, spre deosebire de partea bărbătească, numită berbece; înainte de această vîrstă i se zice mia, apoi noatină și în urmă mioară (👉 ac. cuv.); (P): umblă să scoață două piei după o oaie (PANN); tunde oaia, dar nu-i lua și pielea; a suge de la două oi, a trage foloase din două părți: o ~ rîioasă molipsește turma întreagă; a se lua ca oile una după alta, a imita, a urma orbește pe altul; cînd o ~ a dat în rîpă (sau de mal), dau toate după ea; omul este ca oaia, lesne se ia după altul (PANN); mai multe piei de miei decît de oi, mai mulți tineri mor decît bătrîni; e șiret (sau viclean sau deștept) ca oaia sau ca oaia (cu jug), se zice în mod ironic despre cineva care e prost de dă în gropi; F a o face de ~, a o face boacănă, a lucra prostește, a face o prostie; F prea e de ~!, prea e din cale afară prostia făcută; F parcă te trezești la oi, se zice cuiva care se poartă ca un bădăran; 👉 ACĂȚA II 3, LUP1 ¶ 2 Carne de oaie ¶ 3 pl. ⛪ Poporeni, creștinii în raport cu preotul lor ¶ 4 🌿 ȚÎȚA-OII¹ = DEGETAR2; ȚÎȚA-OII² = CIUBOȚICA-CUCULUI; ȚÎȚA-OII³, varietate de struguri [lat. ovem].

OAIE, oi, s. f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte și carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părți. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creștin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.

OAIE oi f. 1) Mamifer rumegător domestic, crescut pentru lână, lapte și carne. ◊ Ca oile buluc; în dezordine. Șiret (sau deștept) ca oaia naiv, prost. 2) Femela matură a acestui animal. 3) fig. depr. Om mărginit. 4) mai ales la pl. (în limbajul bisericesc) Om credincios în raport cu preotul. [G.-D. oii] /<lat. ovis

Aranyos m. numele unguresc al Arieșului.

Arieș m. numit de Unguri Arányos sau Râul de aur, râu în Ardeal, bogat în aur, iese din Munții Biharului și se varsă în Mureș, mai jos de Turda.

oaie s. f., art. oaia, g.-d. art. oii; pl. oi

ARIEȘ, afluent drept al Mureșului, în aval de Luduș; 164 km. Izv. din N masivului Bihor sub numele de Arieșu Mare și trece prin Cîmpeni, Turda și Cîmpia Turzii. Afl. pr.: Arieșu Mic, Poșaga, Iara, Hăjdate.

BAIA DE ARIEȘ, com. în jud. Alba, pe Arieș; 4.974 loc. (1991). Expl. de min. auro-argentifere și complexe. Fabrică de conf. Produse alim.; prelucr. lemnului. Stație de c. f. În epoca romană, cel mai important centru de exploatare a aurului de pe valea Arieșului. Atestată documentar din 1352. Biserica din Deal (sec. 18).

OAIE s. (ZOOL.; Ovis aries) (Transilv. și Ban.) păcuină, (înv.) marială.