ARHIVÁ vb. tr. A clasa documentele în arhive după criterii prestabilite. (< fr. archiver)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
arhivá vb., ind. prez. 1 arhivéz, 3 sg. și pl. arhiveáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHÍVĂ, arhive, s. f. 1. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2. Birou, cameră, instituție etc. unde se păstrează asemenea acte. – Din fr. archives.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHÍVĂ ~e f. 1) Totalitate a actelor sau a documentelor unei instituții, a unui oraș etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2) Instituțiile (încăpere, cameră) unde se păstrează asemenea acte. [G.-D. arhivei] /<fr. archives, germ. Archiv
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHÍVĂ s.f. Depozit de acte sau de documente privitoare la o țară, la un oraș, la o instituție etc.; totalitatea acestor acte și documente; loc, serviciu unde se găsesc aceste acte. [Var. archivă s.f. / cf. germ. Archiv, rus. arhiv < lat. archivum].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHÍVĂ s. f. 1. totalitatea actelor și documentelor privitoare la o țară, la un oraș, la o instituție etc. 2. local, serviciu, depozit unde se păstrează aceste documente. (< fr. archives, germ. Archiv, lat. archivum)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHÍVĂ, arhive, s. f. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș etc., care se referă la activitatea lor trecută; birou, cameră unde se păstrează asemenea acte. ◊ Arhivele statului = instituție care se ocupă cu păstrarea și studiul științific al documentelor importante privitoare la trecutul țării. – Fr. archives (lat. lit. archivum).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHÍVĂ s. (turcism înv.) caid. (~ unei instituții.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
arhívă (arhíve), s. f. – 1. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții care se referă la activitatea ei trecută. – 2. Birou, cameră, instituție unde se păstrează asemenea acte. Var. (înv.) arhiv. Fr. archive (sec. XVIII). – Der. arhivar, s. m.; arhivist, s. m., arhivistică, s. f.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
arhívă s. f., g.-d. art. arhívei; pl. arhíve
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*arhívă f., pl. e (fr. archives, f. pl., lat. archivum și archium, d. vgr. arheîon. Cp. cu mozaic). Colecțiune de acte și documente relative la istoria unuĭ popor, a unuĭ oraș, a unuĭ așezămînt public saŭ privat. Locu unde se conservă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHIVA, revistă apărută la Iași între 1889 și 1940. Întemeiată ca organ al Societății Științifice și Literare din Iași; între 1921 și 1940 a fost organul Societății Istorico-Filologice din aceeași localitate.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHIVA ISTORICĂ A ROMÂNIEI, publicație periodică de documente privind istoria României. Editată la București în 1864-1865 și în 1867 de B.P. Hasdeu.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHIVA PENTRU ȘTIINȚĂ ȘI REFORMĂ SOCIALĂ, revistă de sociologie, politică și filozofie, apărută la București între 1919 și 1938. Fundată și condusă de D. Gusti.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHIVA ROMÂNEASCĂ, prima publicație periodică românească de istorie, apărută la Iași în anii 1840 și 1845, sub redacția lui M. Kogălniceanu; a reapărut între 1939 și 1945/1946; tomurile I și II au fost reeditate în 1860 și 1862.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARHIVELE STATULUI, instituție înființată la București în 1831 și la Iași în 1832. Unificată în 1862 la București. În Transilvania datează din evul mediu. Editează „Revista arhivelor” (1924-1947; serie nouă din 1958), precum și studii istorice de arhivistică și publicații de documente.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
arhivă fonogramică, totalitatea documentelor de muzică și literatură populară înregistrate pe cilindri de fonograf* și sistematizate după diferite metode. Prima a. a fost înființată la Viena (1899), urmând cea de la Berlin (1902), cea din Canada (1919) etc. La București, ca urmare a memoriilor și propunerilor repetate ale lui D.G. Kiriac, ia ființă, în 1927 a. Ministerului cultelor și artelor, condusă de G. Breazul, iar în 1928, a. de folklore a Societății compozitorilor români, condusă și organizată de C. Brăiloiu; aceasta din urmă era considerată, în 1943, cea mai bogată a. în documente etnice muzicale din Europa (30.000 melodii înregistrate și un considerabil număr de informații auxiliare – inclusiv iconografia – referitoare la genuri, artiști populari, obiceuiri etc.). În 1949, cele două a. sunt unificate în Institutul de folclor din București, cu o filială la Cluj-Napoca. V. colecție; culegere de folclor; etnomuzicologie; înregistrare; transcriere.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink