ARHEBIOZĂ s. f. originea vieții pe Pământ. (< fr. arhébiose)

arhebioză s. f., g. -d. art. arhebiozei

ARHE- (ARCHE-) „început, origine; arhaic, primitiv”. ◊ gr. arkhe „origine, început” > fr. arché-, it. arche-, germ. id., engl. id. > rom. arhe- și arche-. □ ~bioză (v. -bioză), s. f., origine a vieții pe pămînt; sin. arheogeneză; ~cultură (v. -cultură), s. f., 1. Cultură arhaică a unei societăți istorice. 2. Sinteză globală a arhetipurilor sau modelelor primare ale culturii din perioada antropogenezei pînă în perioada diferitelor etnogeneze; ~gon (v. -gon₁), s. n., organ de reproducere în formă de butelie, în care se formează gameții femeli, caracteristic pentru ferigi, mușchi și gimnosperme; ~gonie (v. -gonie), s. f., abiogeneză*; ~goniofor (v. gonio-, v. -for), s. n., suport al arhegoanelor, la plantele hepatice; ~spor (v. -spor), s. m., celulă din care, prin diviziune, se formează atît celulele-mamă sporifere din capsula mușchilor sau din sporangele ferigilor, cît și celulele-mamă din sacul embrionar al plantelor superioare; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Concept platonician care desemnează ideile ca model etern al lucrurilor. 2. Fiecare din simbolurile ancestrale universale care apar, potrivit terminologiei psihanalizei, în visuri sau în mitologii. 3. Specie primordială în evoluția filogenetică.