ARGÍNȚI s. pl. v. ban, franc, gologan, para.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARGÍNT (1) s. n., (2) arginți, s. m. 1. S. n. (Adesea fig.) Metal prețios de culoare albă strălucitoare, maleabil și ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b) fig. om plin de energie. 2. S. m. (Mai ales la pl.) Ban1, para3. – Lat. argentum.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARGÍNT (1) s. n., (2) arginți, s. m. 1. (Adesea fig.) Metal prețios, de culoare albă-cenușie strălucitoare. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei. ♦ Compus: argint-viu = mercur. 2. (La pl.) Bani. – Lat. argentum.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
argínt s. n. – 1. Metal prețios de culoare albă strălucitoare. – 2. Argintărie, obiecte de argint. – 3 (S. m.) Monedă de argint. – Argint-viu, mercur. – Mr. arzint, răzint, istr. arzint. Lat. argentum (Pușcariu 116; Candrea-Dens., 82; REW 640; DAR); cf. alb. ërgënd, it. argento, v. prov., fr., cat. argent, v. sp. argento. Pl. arginți se folosește numai cu sensul 3. Numele de mercur apare încă în lat. argentum vivum, cf. it. argento vivo, v. fr. argent vif (fr. vif argent), v. sp. argent bivo (Castro, RFE, 1921, p. 17). Der. arginta, vb.; argintar, s. m., care poate fi de formație internă (Pușcariu 117; REW 638, și DAR îl derivă din lat. argentarius, cf. it. argentaio, fr. argentier, cat. argenter, sp. argentero); argintărie, s. f. (argint bătut; argintărie; tacîmuri de argint); argintăriță, s. f. (plantă chenopodiacee, Potentilla anserina); arginteală, s. f. (argintare); arginti, vb.; argințică, s. f. (arbust, Dryas octopetala); argintiu, adj.; argintos, adj. (argintiu); argintui, vb.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
argínt (ban) s. m., pl. argínți
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gri-argínt adj. inv. De culoare gri care bate în argintiu ◊ „Noapte ca stofa gri-argint.” Gaz.lit. 19 VII 62 p. 6 (din gri + argint)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ARGÍNT (lat. argentum) 1. S. n. Element chimic (Ag; nr. at. 47, m. at. 107,87, p. t. 960 ºC, p. f. 2.180 ºC, duritate 2,7). Metal prețios, alb, lucios, moale, maleabil și ductil, cu cea mai mare conductibilitate electrică și calorică dintre elemente. Se găsește în stare nativă și sub formă de combinații (sulfură, clorură) în special în galenele argentifere. Este inoxidabil. În combinații funcționează monovalent. Se utilizează pentru confecționarea de podoabe, obiecte uzuale, instrumente medicale, la fabricarea oglinzilor, în fotografie, la baterea monedelor etc. Cunoscut din antichitate. ♦ Nuntă de a. = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei. ♦ (FARM.) A. coloidal = antiseptic obținut prin reducerea azotatului de argint cu sulfat de feros; pulbere granuloasă, neagră-verzuie, sau lamele cenușii cu 70 la sută argint coloidal; colargol. Argint viu = a) (pop.) mercur. b) (fam.) om iute, sprinten, plin de energie. 2. S. m. (La pl.) Bani.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
arginți s. m. pl. monede
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink