ARCUÍRE, arcuiri, s. f. Faptul de a (se) arcui; încovoire elastică a unei piese lungi; (concr.) formă arcuită. – V. arcui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ARCUÍRE, arcuiri, s. f. Faptul de a (se) arcui; încovoiere elastică a unei piese lungi; (concr.) formă arcuită, arc.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ARCUÍRE s. 1. v. încovoiere. 2. v. flexiune. 3. v. curbură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

arcuíre s. f., g.-d. art. arcuírii; pl. arcuíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A ARCUÍ ~iésc tranz. A face să se arcuiască; a curba; a coroia; a încovoia; a cambra; a curba. /arc + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE ARCUÍ mă ~iésc intranz. A căpăta formă de arc; a se curba; a se coroia; a se încovoia; a se cambra. /arc + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. – Din arc.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ARCUÍ vb. 1. v. încovoia. 2. a se bolti. (Tavanul se ~ elegant.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

arcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. arcuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

arcuĭésc v. tr. Îndoĭ în formă de arc. V. refl. Rîu se arcuĭește, face coturĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink