arcoză sf [At: DEX² / Pl: ~ze / E: fr arkose] Gresie bogată în feldspați.

ARCOZĂ s. f. Gresie foarte bogată în feldspați. – Fr. arkose.

ARCOZĂ s.f. (Petr.) Gresie foarte bogată în feldspați. [< fr. arkose].

ARCOZĂ s. f. gresie foarte bogată în feldspat. (< gr. arkose)

arcoză s. f., g.-d. art. arcozei

arcoză s. f., g.-d. art. arcozei

arcoză s. f., g.-d. art. arcozei

arcoză, (engl.= arkose) gresie polimictică a cărei trăsătură caracteristică este dată de prezența feldspaților (>25 %) – microclin, ortoză, plagioclaz (a. plagioclazică) -, a cuarțului (< 75 %), micelor, fragmentelor litice și min. grele. Cimentul clastelor poate fi calcit, silice sau sulfați. Are textură psamitică, grad de sortare slab și elemente componente, adesea, angulare. A. sunt caracteristice dep. de molasă acumulate postorogen în avanfose și în baz. remanente. Ele reprezintă produsele de diageneză ale unor nisipuri feldspatice (de tip gruss), provenite din dezagregarea și alterarea granitelor și gnaiselor (a. bazale, a. reziduale). A. sunt răspândite în dep. sedimentare de vârstă paleozoică (sparagmita), mezozoică și cainozoică, în Rothliegendes-ul și Buntsandstein-ul din Germania. În România, sunt întâlnite în Perm. din Mții Apus., în Liasicul din C. Orient. etc.

ARCÓZĂ (< fr. {i}), s. f. Gresie bogată în feldspați alterați (peste 25 la sută), provenită din dezagregarea și sedimentarea rapidă a granitelor și gnaiselor. Se folosește uneori ca piatră de moară, pentru șemineuri etc.