APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

APROBÁRE ~ări f. 1) v. A APROBA. 2) Act prin care se aprobă ceva. [G.-D. aprobării] /v. a aproba
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APROBÁRE s.f. Faptul de a aproba; încuviințare; consimțire; permisiune. ♦ Act, document prin care se permite, se aprobă ceva. [< aproba].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APROBÁRE s. f. 1. faptul de a aproba. 2. act prin care se aprobă ceva. (< aproba)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

APROBÁRE s. 1. acceptare, admitere, consimțire, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. (fig.) lumină verde, undă verde. (A primit ~ pentru ...) 3. v. încuviințare. 4. v. agrement.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Aprobare ≠ dezaprobare, respingere
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

aprobáre s. f. (sil. -pro-), g.-d. art. aprobării; pl. aprobări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A APROBÁ aprób tranz. 1) (păreri, propuneri etc.) A susține, exprimându-și acordul; a consimți; a încuviința. 2) (cereri, propuneri) A soluționa în mod favorabil. 3) (proiecte, manuscrise etc.) A consimți în mod oficial printr-un act autentic. [Sil. a-pro-] /<lat. approbare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APROBÁ vb. I. tr. A încuviința o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. [P.i. aprób. / < lat. approbare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APROBÁ vb. tr. a încuviința o acțiune, o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord. ◊ a rezolva favorabil. (< lat. approbare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere etc.; a fi de acord, de aceeași părere cu cineva. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Expr. (Refl.) Se aprobă, formulă (scrisă) prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

APROBÁ vb. a accepta, a admite, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (fig.) a subscrie, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată postul vacant la concurs.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A aproba ≠ a dezaproba, a reproba, a refuza, a respinge
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

aprobá (aprób, aprobát), vb. – A încuviința ceva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. Lat., it. approbare (sec. XIX). – Der. (din fr.) aprobativ, adj.; aprobator, adj.; dezaproba, vb.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

aprobá vb. (sil. -pro-), ind. prez. 1 sg. aprób, 3 sg. și pl. apróbă; 1 pl. aprobăm
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*aprób, a -á v. tr. (lat. áprobo, -áre. V. probez). Consimt, admit: a aproba un credit. Îmĭ place, apreciez favorabil: a aproba o faptă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*aprobațiúne f. (lat. approbátio, -ónis). Acțiunea de a aproba. – Și -áție, dar ob. -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink