APOTEOTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic).

apoteotic, ~ă a [At: ODOBESCU, ICON. TR. 5 / Pl: ~ici, ~ice / E: apoteoză + -(o)tic] 1 (Rar) De apoteoză. 2 Care constituie o apoteoză.

APOTEOTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic).

APOTEOTIC, -Ă, apoteotici, -e, adj. (Rar) De apoteoză, privitor la apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Din apote[oză] + suf. -otic.

APOTEOTIC, -Ă adj. (Rar) De apoteoză, privitor la apoteoză. [Pron. -te-o-. / < apoteoză].

APOTEOTIC, -Ă adj. care constituie o apoteoză; triumfal. (< apote/oză + -otic)

apoteotic, -ă adj. și substantivizat Triumfal ◊ „Final apoteotic: «Se ivesc zorile unei noi vieți».” I.B. 4 VII 72 p. 2. ◊ „[...] unul din acele finaluri care nu pot încolți decât pe teritoriul filmului adevărat, pentru că refuză convenția apoteoticului și așază, încă o dată, întreaga curgere a faptelor în matca vieții obișnuite.” I.B. 27 XII 77 p. 2 (din apoteoză; DN3)

apoteotic (desp. -te-o-) adj. m., pl. apoteotici; f. apoteotică, pl. apoteotice

apoteotic (-te-o-) adj. m., pl. apoteotici; f. apoteotică, pl. apoteotice

apoteotic adj. m. (sil. -te-o-), pl. apoteotici; f. sg. apoteotică, pl. apoteotice

APOTEOTIC adj. v. triumfal.