APORÉTICĂ s.f. (În filozofia antică) Metodă de a descoperi contradicțiile și dificultățile teoretice în scopul găsirii adevărului sau pentru a fundamenta o îndoială agnostică. [< fr. aporétique, cf. gr. aporein – a se îndoi].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

aporétică s. f., g.-d. art. aporéticii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. – Din fr. aporétique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de baron | Semnalează o greșeală | Permalink

APORÉTIC, -Ă adj. Cu caracter de aporie; nesigur. // S.m. și f. Adept al filozofiei scepticului Pyrrhon. [< fr. aporétique].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APORÉTIC, -Ă I. adj. cu caracter de aporie. II. s.m. f. adept al filozofiei scepticului Pyrrhon. III. s. f. modalitate de filozofare care se rezumă la punerea problemelor, în termeni noi, fără a căuta răspunsuri. (< fr. aporétique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

aporétic adj. m., pl. aporétici; f. sg. aporétică, pl. aporétice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink