APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. Ornament melodic care constă dintr-unul sau mai multe sunete secundare care precedă sunetul principal (aflat la altă înălțime). [Pr.: -gi-a-] – Din it. appoggiatura.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

APOGIATÚRĂ ~i f. Ornament melodic constituit dintr-o notă scurtă care precedă o notă principală de altă înălțime. /<it. appoggiatura
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APOGIATÚRĂ s.f. Notă muzicală ornamentală care se execută înaintea unei note obișnuite, la interval de un ton sau de un semiton. [Pron. -gi-a-, pl. -ri. / < it. appoggiatura].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APOGIATÚRĂ s. f. (muz.) ornament melodic din unul sau mai multe sunete, executate prin scurtarea duratei normale a notei precedente. (< it. appoggiatura)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. Notă muzicală executată, ca ornament, înaintea altei note, la distanță de un ton sau de un semiton de aceasta, cu scopul de a o pune mai bine în evidență. [Pr.: -gi-a-] – It. appogiatura.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

apogiatúră s. f. (sil. -gi-a-), g.-d. art. apogiatúrii; pl. apogiatúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*apogiatúră f., pl. ĭ (it. appoggiatura [5 silabe], d. appoggiare, a sprijini). Muz. Notă maĭ mică pusă înaintea alteĭ a maĭ marĭ și executată răpede [!].
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

apogiatură (‹ it. appoggiare „a sprijini, a rezema, a susține”; fr. note d’appogiature; germ. Vorschlag), sunet armonic sau melodic ce predece, la secundă* inferioară sau superioară, un sunet real. A. primește de obicei accentul (III, 1) tare. Există două feluri de a.: lungă și scurtă. A. lungă este un sunet armonic străin de acord*, care merge la sunetul real direct sau prin figurație. A. lungă poate fi simplă sau dublă. A circulat sub diferite denumiri (cambiata*, nota cambiata; germ. Wechselnote; fr. chute, port. de voix; engl. backfall); a fost, în faza de trecere de la contrapunct* la armonie*, foarte divers și arbitrat notată, până în sec. 19 când a început să fie scrisă cu valorile corespunzătoare (V. accent II). A. scurtă este un sunet melodic, de ornament*, care nu se supune împărțirii normale a măsurii*. Este confundată uneori cu acciaccatura* și chiar cu a. lungă. Din 1750, a. scurtă a început să fie notată cu o notă mică al cărei steguleț este barat de o linie oblică.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink