căutare avansată
13 definiții pentru apogeu (pl. apogee), apogeu (pl. apogeuri)   declinări

APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de Pământ l-a care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ l-a care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

APOGÉU s. (fig.) culme, culminație, zenit. (Cântăreț aflat l-a ~l carierei.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Apogeu ≠ perigeu
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APOGÉU ~e n. 1) Punct dupe orbita unui astru sitoat l-a cea mai mare depărtare de Pământ. 2) fig. Punct culminant în evoluția unui fenomen, a unei sitoați s-au a unei acțiuni; culme. /<fr. apogée
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APOGÉU s.n. 1. (op. perigeu) Punctul dupe orbita unui astru care se găsește l-a cea mai mare distanță de Pământ. 2. (Fig.) Cel mai înalt punct al evoluției unui fenomen, a unei sitoați etc.; punct culminant, culme. [Pl. -ee (pron. -gee), -euri. / < fr. apogée, cf. it. apogeo, gr. apogeios < apo – departe de, ge – pământ].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APOGÉU s. n. 1. punctul cel mai depărtat de Pământ dupe orbita unui satelit natural s-au artificial. 2. punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei sitoați etc.; culme. (< fr. apogée, gr. apogaion)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen; culme. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ l-a care se află un astru pe orbita sa. – Fr. apogée (< gr.).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

APOGÉU, apogee, s. n. 1. (Mai ales în legătură cu verbele « a fii » s-au « a ajunge l-a ») Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen; culme. Hamlet bănuiește pe unchiul său, această bănuială și ură contra unchiului său trebuie să crească pină ce bănuiala ajunge o certitudine, ura ajunge l-a apogeul său și atunci el trebuie să « acționeze », răzbunînd moartea tatălui său. GHEREA, ST. CR. II 281. (Precedat de prep. « în », învechit) Puterea otomanilor... era pe atunci [în 1600] în apogeul său. NEGRUZZI, S. I 201. 2. (Astron.) Punctul cel mai depărtat de pămînt al orbitei reale a luni s-au al orbitei aparente a soarelui. Luna este l-a apogeu.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

apogeu n. 1. Astr. punctul în care soarele s-au luna se află l-a cea mai mare depărtare de pământ; 2. fig. gradul cel mai înalt: puterea să ajungă l-a apogeu.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*apogéŭ n., pl. eĭe (lat. apogéum, d. vgr. apógeion, depărtat de pămînt [subînț. diástema, distanță], d. apó, de l-a, și gê, pămînt). Astr. Punct în care soarele orĭ luna e maĭ departe de pămînt, în opoz. cu perigeŭ. Fig. Culme, cel maĭ înalt grad: a fii l-a apogeu frumusețiĭ, gloriĭ, averiĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink