APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. Ramificație de formă tubulară sau cilindrică a filoanelor, zăcămintelor, corpurilor eruptive etc., care pătrunde în rocile înconjurătoare. 3. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Din fr. apophyse, lat. apophysis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

APOFÍZĂ ~e f. 1) Proeminență pe suprafața unui os. 2) Ramură a unei roci eruptive. /<fr. apophyse, lat. apophysis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APOFÍZĂ s.f. 1. (Anat.) Parte proeminentă a unui os. ♦ (Bot.) Partea terminală, vizibilă, a solzului seminal la corpurile mature. 2. Ramură secundară a unei roci eruptive. 3. Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. [< fr. apophyse, cf. gr. apophysis – excrescență].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APOFÍZĂ s. f. 1. proeminență a unui os. 2. umflătură la baza unei capsule. 3. ramură secundară a unei roci eruptive. 4. mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. (< fr. apophyse, gr. apophysis, excrescență)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Fr. apophyse (lat. lit. apophysis).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

apofíză s. f., g.-d. art. apofízei; pl. apofíze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*apofíză f., pl. e (vgr. apóphysis, excrescență, d. apó, de la, și phýo, cresc. V. sinfiză). Anat. Excrescență naturală a unuĭ os: apofiza zigomatică.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink