apofatism s. n. Modalitate de cunoaștere a lui Dumnezeu prin negare, El rămânând necunoscut și necuprins în ființa Sa transcendentă; evidența trăită a existenței lui Dumnezeu după ce au fost negate prin transcendere existențele create. Această metodă a fost evidențiată în teologia patristică de Grigorie de Nissa, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul, Grigore Palama ș.a. – Din gr. apofasis.

APOFATÍSM (< fr.) s. n. Modalitate teologică de abordare a transcendenței divine constînd în a spune ceea ce nu este Dumnezeu și nu ceea ce este, Dumnezeu rămînînd necunoscut în ființa lui.