APODÓZĂ, apodoze, s. f. Partea a doua a unei perioade condiționale, care conține consecința primei părți. – Din fr. apodose.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

APODÓZĂ ~e f. A doua parte a unei perioade condiționale, care exprimă consecința primei părți. /<fr. apodose, lat. apodosis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

APODÓZĂ s.f. (op. protază) Propoziție principală a unei perioade condiționale. [< fr. apodose, cf. lat. , gr. apodosis].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APODÓZĂ s. f. propoziție principală regentă a unei subordonate condiționate, așezată după aceasta. (< fr. apodose, gr. apodosis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

apodóză s. f., g.-d. art. apodózei; pl. apodóze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*apodóză f., pl. e (vgr. apó-dosis. V. doză). Gram. Propozițiune principală pusă în urma uneĭ propozițiunĭ secundare condiționale numite apodoză, ca: dacă poțĭ (protază), fă (apodoză).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink