APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, desperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj. (Înv.) Deznădăjduit; scos din sărite, exasperat. ♦ (Adesea substantivat) Nebun. – Participiul lui apelpisi (ieșit din uz).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

APELPISÍT adj. v. desperat, deznădăjduit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

apelpisít adj. m., s. m., pl. apelpisíți; f. sg. apelpisítă, pl. apelpisíte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*apelpisít, -ă adj. și s. Fam. Desperat [!], turbat: umbla ca un apelpisit. Turbat, grozav, extraordinar: un vin apelpisit. Adv. Apelpisit de bun.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APELPISÍ vb. v. despera, deznădăjdui, exaspera.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

apelpisí (-sésc, -ít), vb. – A exaspera, a scoate din fire. – Mr. apelpisire. Ngr. ἀπελπίζω aorist ἀπέλπισα „a dispera”, de la ἐλπίδα „speranță” (Gáldi 149). – Der. apelpisie, s. f. (exasperare); apelpisit, s. m. (prost, neghiob).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*apelpisésc v. tr. (ngr. apelpizo, aor. apélpisa). Fam. Aduc la desperare [!], scot din răbdărĭ. V. refl. M' am apelpisit cu pretențiunile lui! V. afanisesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink