AORÍST, aoriste, s. n. Timp verbal, în unele limbi, care exprimă o acțiune trecută nedeterminată. – Din fr. aoriste, lat. aoristus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

AORÍST n. Timp trecut indefinit (în conjugarea verbală din unele limbi). /<fr. aoriste, lat. aoristus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AORÍST s.n. Formă temporală a unor limbi (ca sanscrita, greaca veche, slava bisericească etc.) care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute, fără nici o referire la prezent. [Pron. a-o-, pl. -te, -turi. / < fr. aoriste, lat. aoristus < a – fără, oristos – mărginit, determinat].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AORÍST s. n. formă verbală a unei limbi care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute, fără nici o referire la prezent. (< fr. aoriste, gr. aoristos, nedeterminat)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

AORÍST, aoriste, s. n. Denumire dată unei forme temporale din limba sanscrită, greacă veche și slavă bisericească, care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute. – Fr. aoriste (lat. lit. aoristus).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

aoríst s. n., pl. aoríste
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*aoríst n., pl. e (vgr. aóristos, nehotărît, d. orízo, limitez. V. afurisesc, ursesc). Gram. Perfectu indefinit orĭ simplu (la vechiĭ Grecĭ).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink