ANTROPOPATÍE s. f. 1. formă de delir caracterizată prin convingerea bolnavului că în propriu-i corp coexistă ființe umane, pe care le simte și cărora le percepe vocea. 2. atribuirea de însușiri și stări afective specific umane unor obiecte, mediului înconjurător, naturii. ◊ reprezentare a divinității, în sistemele religioase primitive, ca o ființă cu sentimente și pasiuni omenești; antropopatism. (< fr. anthropopathie)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

antropopatíe s. f., g.-d. art. antropopatíei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink