ANTIPARTICULĂ, antiparticule, s. f. Particulă elementară având aceeași masă și aceeași viață medie cu o altă particulă elementară, de care diferă însă prin semnul sarcinii electrice și prin alte proprietăți. – Din fr. antiparticule.

ANTIPARTICULĂ, antiparticule, s. f. Particulă elementară având aceeași masă și aceeași viață medie cu o altă particulă elementară, de care diferă însă prin semnul sarcinii electrice și prin unele însușiri fizice. – Din fr. antiparticule.

ANTIPARTICULĂ s.f. Particulă elementară avînd proprietăți opuse celor care caracterizează atomii elementelor chimice. [< fr. antiparticule].

ANTIPARTICULĂ s. f. particulă elementară, cu proprietăți opuse celor care caracterizează atomii elementelor chimice. (< fr. antiparticule)

antiparticulă s. f. (fiz.) ◊ „Antiparticulele au caracteristici exact contrare particulelor, în ceea ce privește sarcina electrică, câmpul magnetic, sensul de rotație etc.” Cont. 11 X 63 p. 7; v. și Sc. 22 I 63 p. 2 (din fr. antiparticule; PR 1958; FC II 51, 53, 54; DF; DEX, DN3)

ANTIPARTICULĂ ~e f. Particulă elementară care se deosebește de altă particulă prin semnul sarcinii electrice și prin unele proprietăți fizice. /<fr. antiparticule

antiparticulă s. f., g.-d. art. antiparticulei; pl. antiparticule

antiparticulă s. f., g.-d. art. antiparticulei; pl. antiparticule

antiparticulă s. f. → particulă