13 definiții pentru antagonic

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ANTAGONIC, -Ă, antagonici, -ce, adj. Antagonist. ◊ (Fil.) Contradicție antagonică = contradicție care constituie conținutul procesului de dezvoltare și care nu se rezolvă decât prin distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou. – Din fr. antagonique.

antagonic, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr antagonique] 1 Care se află în contradicție Si: antagonist (1). 2 Care se află în relație de opoziție. 3 (Îs) Contradicție ~ Componentă a procesului de dezvoltare care constă în distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.

ANTAGONIC, -Ă, antagonici, -ce, adj. Antagonist. ◊ Contradicție antagonică = contradicție care constituie conținutul procesului de dezvoltare și care nu se rezolvă decât prin distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou. – Din fr. antagonique.

ANTAGONIC, -Ă, antagonici, -e, adj. Antagonist. Între forțele fundamentale antagonice, și anume clasa muncitoare și burghezia, se desfășoară o luptă de clasă tot mai ascuțită. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 73. În el [Alecsandri] s-au luptat întotdeauna două tendințe: tendința de înnoire, de reformare și tendința de conservare, care au rămas alăturea, antagonice. IBRĂILEANU, SP. CR. 117.

ANTAGONIC, -Ă, antagonici, -e, adj. Antagonist. ◊ Contradicție antagonică = contradicție la baza căreia stă lupta de neîmpăcat între vechi și nou și care nu se poate rezolva decît prin distrugerea vechiului, constituind în același timp conținutul intern al procesului de dezvoltare. – Fr. antagonique (< gr.).

ANTAGONIC, -Ă adj. Antagonist. [< fr. antagonique].

ANTAGONIC, -Ă adj. opus ireductibil, în antagonism; rival, inamic; antagonist. (< fr. antagonique)

ANTAGONIC ~că (~ci, ~ce) v. ANTAGONIST. /<fr. antagonique

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

antagonic (opus) adj. m., pl. antagonici; f. antagonică, pl. antagonice

antagonic (opus) adj. m., pl. antagonici; f. antagonică, pl. antagonice

antagonic adj. m., pl. antagonici; f. sg. antagonică, pl. antagonice

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ANTAGONIC adj. antagonist, opus, potrivnic. (Relații ~.)

Intrare: antagonic
antagonic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antagonic
  • antagonicul
  • antagonicu‑
  • antagonică
  • antagonica
plural
  • antagonici
  • antagonicii
  • antagonice
  • antagonicele
genitiv-dativ singular
  • antagonic
  • antagonicului
  • antagonice
  • antagonicei
plural
  • antagonici
  • antagonicilor
  • antagonice
  • antagonicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

antagonic, antagonicăadjectiv

  • 1. Antagonist, inamic, opus, potrivnic, rival. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00
    • format_quote Între forțele fundamentale antagonice, și anume clasa muncitoare și burghezia, se desfășoară o luptă de clasă tot mai ascuțită. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 73. DLRLC
    • format_quote În el [Alecsandri] s-au luptat întotdeauna două tendințe: tendința de înnoire, de reformare și tendința de conservare, care au rămas alăturea, antagonice. IBRĂILEANU, SP. CR. 117. DLRLC
    • 1.1. filozofie Contradicție antagonică = contradicție care constituie conținutul procesului de dezvoltare și care nu se rezolvă decât prin distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou. DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.