ANAFORÁ, anaforale, s. f. (În Moldova și în Țara Românească, în sec. XVIII – XIX) 1. Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). 2. Proclamație a domnitorului. – Din ngr. anafora.
Sursa: DEX '98 |
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ANAFORÁ, anaforale, s. f. (Înv.) Raport scris adresat domnitorului (de către un mare dregător). – Ngr. anafora.
Sursa: DLRM |
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
anaforá (raport) s. f., art. anaforáua, g.-d. art. anaforálei; pl. anaforále
Sursa: Ortografic |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
anaforá f. (ngr. anaforá, raport. V. anáforă. Sec. 18-19. Raport (dare de samă [!]) a unuĭ funcționar către domn.
Sursa: Scriban |
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ANAFÓRĂ1, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze sau părți de frază pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. – Din fr. anaphore, lat. anaphora.
Sursa: DEX '98 |
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.
Sursa: DEX '98 |
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
NÁFURĂ s. f. v. anafură.
Sursa: DEX '98 |
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ANAFÓRĂ ~e f. Figură de stil care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul a mai multor versuri, propoziții sau fraze. /<ngr. anaforá
Sursa: NODEX |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ANAFÓRĂ s.f. Figură de stil constând în repetarea unui cuvânt la începutul mai multor versuri, propoziții sau fraze succesive. [< fr. anaphore, lat., gr. anaphora, cf. gr. ana – înapoi, phora – întoarcere].
Sursa: DN |
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ANAFÓRĂ s. f. procedeu stilistic constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor unități sintactice sau metrice; epanaforă. (< fr. anaphore, lat. anaphora)
Sursa: MDN |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ANAFÓRĂ2, anafore, s. f. Figură de retorică constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază. – Fr. anaphore (lat. lit. anaphora).
Sursa: DLRM |
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ANÁFORĂ1 s. f. v. anafură.
Sursa: DLRM |
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
anafóră (figură de stil) s. f., g.-d. art. anafórei; pl. anafóre
Sursa: Ortografic |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) anáforă și -ură f., pl. ĭ și e (mgr. anaforá, oferire, de unde și vsl. anafora și náfora, bg. sîrb. nafora. V. anaforă 2 și prescură. Vest. Un fel de pîne pe care preutu [!] ortodox o binecuvintează [!] la liturghie și o oferă credincioșilor prefăcută în bucățele. Banu cel de anaforă, ultimu ban păstrat cu îngrijire. Fig. Iron. Bucățică de mîncare prea mică. – În est náforă saŭ -ură. V. litie.
Sursa: Scriban |
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) anáforă f., pl. e (lat. anáphora, d. vgr. anaphorá. V. anaforă 1, anforă, epi- și meta-foră). Ret. Repetarea aceluĭașĭ cuvînt la începutu maĭ multor propozițiunĭ consecutive.
Sursa: Scriban |
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
anaforá s. f. Partea centrală a Liturghiei ortodoxe, corespunzând canonului euharistic, care constă dintr-un ansamblu de rugăciuni de mulțumire, de consacrare și de invocare, însoțite de gesturi și acțiuni simbolice, în timpul căreia se săvârșește prefacerea sfintelor daruri în sfânta Taină a împărtășaniei. – Din gr. anafora.
Sursa: D.Religios |
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink