ANACOLÚT, anacolute, s. n. Discontinuitate sau ruptură logico-sintactică în interiorul unei propoziții sau al unei fraze. [Pl. și: anacoluturi]. – Din fr. anacoluthe, lat. anacoluthon.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de mihvar | Semnalează o greșeală | Permalink

ANACOLÚT ~e n. Greșeală de stil constând în întreruperea construcției gramaticale începute și continuarea frazei cu altă construcție. /<lat. anacoluthon, fr. anacoluthe
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ANACOLÚT s.n. Greșeală de gramatică constând în întreruperea construcției sintactice începute și continuarea frazei cu altă construcție. [Pl. -te, (rar) -turi. / < fr. anacoluthe, cf. gr. anakolouthos – incoerent].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ANACOLÚT s. n. greșeală de gramatică constând în întreruperea construcției sintactice, în frază, cauzată de neconcordanța dintre planul logic și cel gramatical al enunțului. (< fr. anacoluthe)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ANACOLÚT, anacolute, s. n. (Greșeală de gramatică constând în) întreruperea construcției sintactice începute și continuarea frazei cu altă construcție. – Fr. anacoluthe (lat. lit. anacoluthon).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

anacolút s. n., pl. anacolúturi
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink

anacolút s.n., pl. anacolúte / anacolúturi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*anacolút n., pl. e (vgr. anakóluthon, „incoherent”). Gram. Omisiunea terminuluĭ corelativ, ceĭa ce rupe continuitatea frazeĭ: era așa de frig, (în cît) am înghețat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink