amorțésc v. tr. (lat. ammortire, d. mortuus, mort; it. ammortire, pv. fr. sp. amortir). Încep a nu maĭ simți din pricina uneĭ grele loviturĭ: l-a bătut pîn' a amorțit, mĭ-a amorțit mîna de tare ce m' am lovit la cot. Mi se stinge vocea, răgușesc: a amorțit strigînd. Înțepenesc de frig (ibernez): insectele amorțesc ĭarna. V. tr. Îngurzesc: frigu l-a amorțit. – Vechĭ amu-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

amurțésc, V. amorțesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink