AMUȚÍT, -Ă, amuțíți, -te, adj. Care a devenit mut; fig. tăcut, liniștit. – V. amuți.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se potoli, a se liniști, a înceta. – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A AMUȚÍ ~ésc intranz. 1) A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ~ de frică. 2) fig. A înceta de a se manifesta; a tăcea. Vocile ~esc. /<lat. ammutire
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. ~ [Var.: muțí vb. IV] – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

AMUȚÍ, amuțesc, vb. IV. Intranz. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ♦ Fig. A înceta de a vorbi; a tăcea; a se liniști. [Var.: muțí vb. IV] – Lat. *ammutire (< mutus „mut”).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

AMUȚÍ vb. 1. v. muți. 2. v. înceta.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A amuți ≠ a se auzi
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

amuțí (-țésc, -ít), vb. – A deveni mut. – Mr. amuțăscu. Lat. *ammutῑre (Pușcariu 86; Candrea-Dens., 1191; DAR), cf. it. ammutire. Cf. mut. – Der. amuțeală, s. f. (amuțire).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

amuțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amuțésc, imperf. 3 sg. amuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amuțeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

amuțésc v. intr. (lat. ad, la, și mutesco. V. muțesc. Muțesc, devin mut: a amuțit de frică. Nu maĭ ripostez, tac: tunurile dușmanuluĭ aŭ amuțit. V. tr. Fac mut: frica l-a amuțit.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink