amușului vtr(a) [At: REV. CRIT. I, 235 / V: m~, mușlui, mușuli / Pzi: ~iesc / E: ns cf mușina] (Reg) 1 (D. câini de vânătoare) A adulmeca urma vânatului. 2 (Îf musului, mușlui) A adulmeca.

❍AMUȘULUI (-uesc) vb. tr. Trans. (FR.-CDR.) = MUȘLUI.

amuș¹ sn [At: POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 85 / V: ~ă sf / Pl: ~e / E: ns cf mg hamus, hamvas] (Tăb) 1 (Ban) Baie de leșie de var în care se țin pieile (înainte de argăsire) pentru a li se curăța părul. 2 Groapă (sau cadă) îngropată în pământ în care se face amușul (1).

amușă sf vz amuș

❍AMUȘ (pl. -ușe) sn. Băn. Groapă în care argăsitorul pune în apă și var pieile ce au stat amoiu [ung. hamvas].

AMUȘ, amușuri, s. n. (Reg.) Groapă cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile pentru argăsit. – Et. nec.

AMUȘ, amușe, s. n. Groapă umplută cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile la argăsit.

AMUȘ, amușe, s. n. Groapă cu apă și var în care tăbăcarul pune pieile la argăsit. – Comp. magh. hamvas.

1) amúș n., pl. e (ung. hámyas, putina în care se află argăseala). Ban. Putină de argăsit. Argăseală.

amușuluĭésc, V. mușluĭesc.

mușluĭésc v. intr. și tr. (var. din moșmonesc, moșcodesc. Cp. și cu molfăĭesc și ung. pesletni, a hoĭnări). Nord. Miros, adulmec, scotocesc, cotelesc, scromolesc umblînd după mîncare (ca porcu și cînele). – În Tel. bușluĭesc, (rev. I. Crg. 5, 220), în Meh. mufluĭesc, în Pt. mușuluĭesc, în Trans. amușuluĭesc (Sov. 236). Și mujluĭesc și (vest) múșin, a -á. V. mișun 2.

amuș (reg.) s. n., pl. amușe

amuș (reg.) s. n., pl. amușe

amuș s. n., pl. amușe

amuș (-șe), s. n. – Groapă cu apă și var în care tăbăcarii pun pieile pentru argăsit. Mag. hamus [gödör] „[groapă] cu cenușă” (DAR). – Der. amuși, vb. (a curăța părul de pe piei).