AMBIVALÉNT, -Ă, ambivalenți, -te, adj. Cu ambivalență. – Din fr. ambivalent.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

AMBIVALÉNȚĂ, ambivalențe, s. f. Existență concomitentă a două aspecte diferite. – Din fr. ambivalence.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

AMBIVALÉNT ~tă (~ți, ~te) Care ține de ambivalență; propriu ambivalenței. /<fr. ambivalent
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AMBIVALÉNȚĂ f. Coexistență simultană a două aspecte (total) diferite sau opuse. /<fr. ambivalence
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AMBIVALÉNT, -Ă adj. (Liv.) Care prezintă ambivalență. [< fr. ambivalent].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AMBIVALÉNȚĂ s.f. (Liv.) Existența concomitentă a două aspecte radical diferite. [< fr. ambivalence].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AMBIVALÉNT, -Ă adj. care prezintă ambivalență. (< fr. ambivalent)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

AMBIVALÉNȚĂ s. f. 1. existența concomitentă a două semnificații sau aspecte radical diferite. 2. stare psihologică a unui individ care denotă în același timp tendințe și trăiri contradictorii. (< fr. ambivalence)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ambivalénță s. f., g.-d. art. ambivalénței; pl. ambivalénțe
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink

ambivalént adj. m., pl. ambivalénți; f. sg. ambivaléntă, pl. ambivalénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ambivalénță s. f. → valență
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink