AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) A alia mercurul cu un metal; a prepara un amalgam (1). 2. Fig. A amesteca la un loc elemente disparate, eterogene. ♦ (Lingv.) A amesteca sensuri diferite. – Din fr. amalgamer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A AMALGAMÁ ~éz tranz. 1) (mercur) A alia cu metale, pentru a obține un amalgam. 2) (elemente eterogene) A combina, formând un amestec. /<fr. amalgamer
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AMALGAMÁ vb. I. tr. 1. (Chim.) A face un aliaj de mercur. ♦ A extrage cu ajutorul mercurului aurul și argintul din minereuri. 2. (Fig.) A amesteca, a aduna la un loc elemente eterogene, disparate. [< fr. amalgamer].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AMALGAMÁ vb. tr. 1. a face un amalgam (1). ◊ a extrage, cu ajutorul mercurului, aurul și argintul din minereuri. 2. (fig.) a reuni într-un tot elemente eterogene. (< fr. amalgamer)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

AMALGAMÁ, amalgamez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A alia mercurul cu un metal. 2. Fig. A amesteca elemente disparate. – Fr. amalgamer.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

amalgamá vb., ind. prez. 1 sg. amalgaméz, 3 sg. și pl. amalgameáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*amalgámă f., pl. e, și amalgam n., pl. e și urĭ (fr. amalgame, m., d. mlat. amalgama, deformat d. ar. almoğama, căsătorie, saŭ d. vgr. málagma, „muĭere, slăbire”, ngr. „aur”, d. malásso, amestec. V. mehlem. Aliaj de mercur cu alt metal. Fig. Amestec de elemente felurite.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*amalgaméz v. tr. (fr. amalgamer). Amestec mercuru cu un metal. Fig. Amestec lucrurĭ nepotrivite.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink