AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a se amărî; amărăciune. – V. amărî.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

amărâre s. f., g.-d. art. amărârii; pl. amărâri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A AMĂRÎ́ ~ăsc tranz. A face să se amărască. /<lat. amarire
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE AMĂRÎ mă ~ăsc intranz. 1) A deveni (mai) amar. 2) fig. A deveni amărât; a se întrista; a se scârbi. /< lat. amarire
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) îndurera. – Lat. *amarire.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

AMĂRÎ vb. v. mâhni.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

amărî vb., ind. prez. 1sg. și 3 pl. amărăsc, imperf. 3 sg. amărá; conj. prez. 3 sg. și pl. amăráscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

amărắsc, a -î v. tr. (d. amar). Fac amar. Fig. Supăr, întristez mult.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink