AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a amănunți. – V. amănunți.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

AMĂNUNȚÍRE, amănunțiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a amănunți (1).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

amănunțíre s. f., g.-d. art. amănunțírii; pl. amănunțíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AMĂNUNȚÍ, amănunțésc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A AMĂNUNȚÍ ~ésc tranz. rar 1) A preface în bucăți mărunte; a mărunți. 2) A expune cu lux de amănunte; a detalia. /Din amănunt
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt¹.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

AMĂNUNȚÍ vb. v. fărâmița, mărunți, sfărâma.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

amănunțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amănunțeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

amănunțésc și amăr- v. tr. (d. amănunt). Mărunțesc, sfărîm: a amănunți bulgăriĭ. Povestesc pînă în părțile cele mici, detaliez.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink