ALTÁR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia. ♦ Masă de cult pe care se oficiază liturghia, în biserica creștină. 2. Ridicătură din piatră, pământ sau lemn pe care, în antichitate, se aduceau jertfe zeilor. 3. (În expr.) Pe altarul patriei = (sacrificându-se, făcând totul) pentru patria sa. 4. (Tehn.) Perete de material refractar situat în spatele unui focar pentru a dirija flacăra. – Lat. altarium.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ALTÁR ~e n. 1) Parte într-o biserică în care preotul oficiază liturghia. 2) Masă de cult pe care se oficiază liturghia în biserica creștină. 3) (în antichitate) Loc ridicat sau masă pe care se aduceau jertfe zeilor. /<lat. altarium
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ALTÁR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia; fig. religia creștină. 2. Ridicătură din piatră, pământ sau lemn pe care, în vechime, se aduceau jertfe zeilor. [Var.: (înv.) oltár s. n.] – Lat. altarium.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ALTÁR s. (BIS.) 1. (la creștini) sanctuar, (rar) pristol, (înv. și pop.) oltar, (înv.) jertfelnic, trebnic. 2. tabernacul.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
altár (altáre), s. n. – Parte a bisericii în care se oficiază liturghia. – Var. altariu (înv.). Megl. altar, istr. altor. Lat. altār sau altārium (Pușcariu 68; Candrea-Dens., 49; REW 381; DAR; Philippide, II, 631); cf. alb. ljter, it. altare, prov., sp., port. altar. Există în rom. și dubletul oltar, din sl. olŭtarĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 227; Cf. Gáldi, Dict., 148), cf. bg., sb., cr., slov., rus. oltar, ceh., mag. oltár. Forma oltar este înv.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
altár s. n., pl. altáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
altár n., pl. e (lat. altarium, altare și altar, d. altus, înalt; it. altare, fr. autel). La Romanĭ, rîdicătura [!] pe care se ardeaŭ victimele la sacrificiŭ. La creștinĭ, acea parte a bisericiĭ unde servește preutu [!] și unde e sfînta masă. – Vechĭ (și azĭ rar) și oltar, d. vsl. olŭtarĭ, bg. oltar, ung. oltár (tot d. lat.).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PIATRA ALTARULUI, stâncă singuratică, sub forma unui pilon, cu abrupturi accentuate, reprezentând un martor de eroziune, situată în m-ții Giurgeu, alcătuită din calcare mezozoice. Domină valea Bicazului în chei. Alt.: 1.200 m. Alpinism.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
altar, altare s. n. restaurant; bar
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink