ALINTĂTÚRĂ, alintături, s. f. Alintare. ♦ (Concr.) Copil alintat. – Alinta + suf. -ătură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ALINTĂTÚRĂ, alintături, s. f. Alintare. – Din alinta + suf. -(ă)tură.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ALINTĂTÚRĂ s. v. alintare, dezmierdare, mângâiere.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

alintătúră s. f., g.-d. art. alintătúrii; pl. alintătúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

alintătúră f., pl. ĭ. Vorbă de alintare, ca: puiule (copile), Lenuța (Elena). Copil saŭ femeĭe alintată: uf, ce alintătură nesuferită!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink