alimănit¹ sn [At: MDA ms / V: ~nat¹ / Pl: ~uri / E: alimăni] (Reg) 1-2 Alimănire (1-2).

alimănit², ~ă a [At: HEM 872 / V: ~nat² / Pl: ~iți, ~e / V: ~monit, ~ă / E: alimăni] (Reg) 1 Care s-a stabilit într-un sat Si: (pop) aciuit², pripășit², (reg) adevestit², cigestit², agiestit². 2 (Îf alimănat) Așezat. 3 Afurisit.

❍ALIMĂNIT, -ITĂ adj. sm. f. Olten. Îndrăcit, drăcos, afurisit; om al dracului (se întrebuințează mai ales în exclamații și blesteme): Voi zidarii mei, Fiți afurisiți și alimăniți (TOC.).

alimănít, -ă adj. (cp. cu aliman și cu alimănesc). Olt. ș. a. Afurisit: fire-ar alimănit!.

alimăna v vz alimăni

alimănat¹ sn vz alimănit¹

alimănat², ~ă a vz alimănit²

alimăni vr [At: RĂDULESCU-CODIN / V: ~na (Pzi: ~nez) / Pzi: ~nesc / E: aliman³] (Reg) 1 A se stabili într-un sat Si: (pop) a se aciui, a se pripăși, (reg) a se adevesti, a se agesti, a se agiesta. 2 (Îf alimăna) A se așeza.

alimonit, ~ă a vz alimănit

❍ALIMĂNA (-nez), ❍ALIMĂNI (-nesc) vb. refl. (R.-COD.) A se așeza într’un loc, a se pripăși [aliman¹].

alimănà v. refl. a se așeza undeva, a se pripăși (în Muntenia): s’a alimănat pasărea acolo. [V. liman, lit. a căuta un refugiu].

alimănésc (mă) v. refl. (d. liman). Vest. Mă pripășesc.

alimăni, (alimăna) alimănesc, (alimănez) vb. IV refl. (reg.) a se așeza undeva, a se aciua, a se pripăși