alenșig sn [At: ANON. CAR. / V: ~șug / Pl: ~uri / E: mg ellenség] 1 (Înv) Dușmănie. 2 (Ccr) Dușman.

‡ALENȘIG, ‡ALENȘUG sbst. Dușmănie [ung. ellenség].

alenșug sn vz alenșig

alenșúg și -íg n., pl. urĭ (ung. ellenség, dușmănie). L. V. Dușman, dușmănie.

ALENȘIG s.n. 1. (Ban., Criș., Trans. SV) Dușman. Si prae noj szlobodzaskae de allensigul. AGYAGFALVI, apud TEW. Domnul mîniia sa o au încins în aleanul mie⟨u⟩ și m-au pus pre mine lui alenșug. SA, 29^r. Și aciia și-l omorîră alenșigul. C 1692, 513^r. Alenșigul lovi-mă-va. VCC 30; cf. SA, 45^r; MOL. 1695, 52^v; VISKI, apud TEW; MlSC. SEC. XVII, 65^v, 94^r; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; BUITUL CAT., apud TEW; CAT. B, 57. 2. (Ban., Criș.) Dușmănie. În aceaea zi pogorî Dumnăzău pre ei mîniia sa și alenșigul său. C 1692, 513^v. Alensig. Inimicitia. AC, 327: cf. MISC. SEC. XVII, 25^r, 44^r, 63^v. Variante: alenșug (SA, 29^r, 45^r). Etimologie: magh. dial. ellensíg. Vezi și alean, aleaniș, alenie, alenui. Cf. aleaniș; alean (2), alenie, b ă s ă u (2), m ă r a z, rîvnire, zavistie.

ALENȘUG s.n. v. alenșig.