ALENE adv. Într-un ritm încet, fără grabă. – A³ + lene.

alene a, av [At: ODOBESCU, ap. HEM 822 / E: a² + lene] 1-2 (Care este) lipsit de vioiciune, trădând lenea.

ALENE I. adv. Încet: calcă ~; fumul alb ~ iese din cămin (COȘB.). II. adj.: se auzi numai clătirea undelor și susurul ~ al vîntulețului de vară (ODOB.) [a + lene].

ALENE adv. Într-un ritm încet, fără grabă. – A³ + lene.

ALENE adv. Într-un ritm încet, trădînd lene; fără grabă, fără vioiciune. Copilul se mișca alene după mersul încet al cailor. DUMITRIU, N. 147. Fumul alb alene iese Din cămin. COȘBUC, P. I 47. Spicele răscoapte... se clătinau alene, încovoindu-se în văi și dealuri de aur ruginit. DELAVRANCEA. S. 195. Te urmărește săptămîni Un pas făcut alene, O dulce strîngere de mîni, Un tremurat de gene. EMINESCU, O. I 189. ◊ (Adjectival, rar) În repaosul nopții se auzea... susurul alene al vîntulețului de vară. ODOBESCU, S. I 140.

ALENE adv. Într-un ritm încet, fără grabă. – Din a³ + lene.

ALENE adv. Fără grabă; pe îndelete; încet; domol; agale; lin. A merge ~ /a + lene

alene a. și adv. leneș: susurul alene al vântulețului OD.

aléne adv. (a 4 și lene). Plin de lene: a merge alene. V. agale.

HALENĂ s. f. Aer care iese din plămâni prin expirație. – Din fr. haleine.

alenă sf [At: DN³ / Pl: ~ne / E: fr allène] (Chm) Hidrocarbură cu dublă legătură în moleculă.

halenă sf [At: DN³ / Pl: ~ne / E: fr haleine] 1 Aer care iese din plămâni prin expirație. 2 Respirație neplăcut mirositoare.

HALENĂ s. f. (Livr.) Aer care iese din plămâni prin expirație. – Din fr. haleine.

ALENĂ¹ s.f. v. halenă.

ALENĂ² s.f. (Chim.) Hidrocarbură cu dublă legătură în moleculă. [< fr. allène].

HALENĂ (Med.) Aer care iese din plămîni prin expirație. ♦ Respirație neplăcut mirositoare. [Var. alenă s.f. / < fr. haleine, cf. lat. halare – a sufla].

ALENĂ s. f. hidrocarbură aciclică nesaturată, cu dublă legătură în moleculă. (< fr. alléne)

HALENĂ s. f. (med.) aer cald care iese din plămâni în timpul expirației. ◊ respirație urât mirositoare. (< fr. haleine)

alene adv.

alene

alene.

alenă (hidrocarbură) s. f., g.-d. art. alenei; pl. alene

halenă s. f., g.-d. art. halenei

alenă s. f., g.-d. art. alenei; pl. alene

halenă s. f., g.-d. art. halenei

alenă s. f., g.-d. art. alenei; pl. alene

halenă s. f., g.-d. art. halenei

ALENE adv. v. agale.

ALENE adv. agale, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lin, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) cîtingan. (Merge ~.)

Alene ≠ grăbit, repede

ALÉNE² (< fr. {i}) s. f. pl. 1. Hidrocarburi aciclice nesaturate, cu două duble legături cumulate și cu formula generală C_nH_2n-2. 2. (La sg.) Primul termen al seriei de hidrocarburi cu duble legături cumulate.

ALÉNE¹ (< a³ + lene) adv. Fără grabă, încet; agale.