ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁLĂ s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem., adj. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla. ◊ Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁLĂ, ale, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.
Sursa: DEX '96
(1996)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁLĂ s.f. Unitate romană de cavalerie. [< lat. ala].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÁLĂ s. f. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari. (< lat. ala)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Acela, aceea. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cât..., cu atât... Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. Câte alea toate = fel de fel de lucruri. ◊ (Substantivat, peior.) Un ăla = un om oarecare, fără importanță. ◊ (Adjectival) Lucrul ăla. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia, gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ắla (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ăla), g.-d. ắluia, pl. ắia; f. áia, g.-d. ắleia, pl. álea, g.-d. pl. m. și f. ắlora
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de anonim
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ĂLA pron. v. acela.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MOȘMONDEÁLĂ s. v. mocăială.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
áltă-áia, alte-alea, s.f. (pop.) 1. monstru 2. epilepsie, paralizie 3. (la pl.) nebunii, toane
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
álă (ále), s. f. – Monstru care dezlănțuie furtunile, în credința pop. – Var. hală. Bg. sb., (h)ala.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
álă (unitate romană de cavalerie) s. f., g.-d. art. álei; pl. ále
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ăla pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. ăluia, pl. ăia; f. sg. áia, g.-d. ăleia, pl. álea, g.-d. m. și f. ălora
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ăl, a pron. și art., pl. ăĭ, ale; ăla, aĭa, pl. ăĭa, alea. Vest. Cel, cea: ăl-lalt (cel-lalt). Vorba ăluĭa, vorba celuĭa, adică „după cum zice o vorbă, un proverb”.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hála-bála și ála-bála f. (cp. cu hara-para). Fam. Ce maĭ hala-bala? ce maĭ este noŭ? ce noutățĭ maĭ știĭ? – În Cov. hára-bára.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ăl mai tare din parcare expr. (iron.) individ grozav / formidabil
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink