AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. [Pr.: a-iu-] – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Cu mintea tulbure; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) care arată o minte confuză. – V. aiuri.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

AIURÍT adj. 1. v. smintit. 2. v. zăpăcit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; f. sg. aiurítă, pl. aiuríte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

aĭurít, -ă adj. Cu gîndu aĭurea, zăpăcit, S. n., pl. urĭ. Rar. Aĭureală.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AIURÍ vb. IV. v. aiura.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

AIURÍ vb. IV. v. aiura.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

aiurí (a ~) (a zăpăci) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aiurésc, imperf. 3 sg. aiureá; conj. prez. 3 să aiureáscă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink