AIDOMA adv. 1. (De obicei urmat de un termen de comparație în dativ sau introdus prin prep. «cu» sau «ca») La fel, asemenea, întocmai, exact, leit. Arătă... o scrisoare de amenințare aidoma celeilalte. DUMITRIU, N. 172. Sfîntul Mercorie al lor e aidoma Mercur... zugrăvit în icoană. SADOVEANU, N. F. 40. Născu și roaba un copil, aidoma ca al împărătesei. ISPIRESCU, L. 381. Află că la arăpoaica cutare se găsește un petec de mătăsărie, aidoma celeia ce căuta. ISPIRESCU, L. 399. 2. Aievea, într-adevăr, în realitate. Trîntit pe spate, roșcovanul asculta cu luare-aminte... Vedea aidoma, printre constelații, oști din vechime mergînd împotriva turcului, și vedea în frunte generali strunindu-și ducipalii și sunînd din goarne aurite. GALAN, Z. R. 378. Nu cred să mai fie cineva pe lume care să poată povesti ca ea: tot ce auzim din gura ei ni se pare că vedem aidoma. VLAHUȚĂ, CL. 111. Peste noapte, aidoma ai să-ți vezi ursitul. SEVASTOS, N. 9.