AGESTRU² s. n. v. agest.

AGESTRU¹, agestre, s. n. Con de dejecție. – Din fr. agestre.

agestru¹ sn vz agest

agestru² sn [At: DEX² / Pl: ~re / E: fr agestre] Con de dejecție.

❍AGESTRU... 👉 AGEST...

AGESTRU, agestre, s. n. Con de dejecție. – Din fr. agestre.

AGESTRU S. f. v. agest.

AGESTRU s.n. Con de dejecție. [Cf. fr. agestre, lat. agester].

AGESTRU s. n. con de dejecție. (< fr. agestre)

AGEST, agesturi, s. n. (Reg.) Îngrămădire de bușteni, crengi etc. aduse de ape la cotul unui râu; loc la cotul unui râu unde se îngrămădesc bușteni, crengi etc. aduse de ape. [Var.: agestru (pl. agestre) s. n.] – Lat. aggestum „întăritură, fortificație”.

agest [At: HEM 500 / V: -ru, ajestru,^[1] agiestru / Pl: ~e și ~uri / E: lat aggestum] (Reg) 1 sn Îngrămădire de bușteni, crengi, pietre etc. aduse de ape când ies din albie. 2 sn Loc la cotul unui râu unde se îngrămădesc bușteni, crengi etc. aduse de ape. 3 sn Buștean adus de ape. 4 sn Loc fără vânt. 5 a (D. un loc) Deschis vederii. 6 sn Venetic.^[2]

agiestru vtr vz agest

AGEST (pl. -turi), ❍AGESTRU (pl. -truri, -tre) sn. Mold. Bucov. Trans. (MAR.) (ȘEZ.) (HASD.) 1 Îngrămădire de lemne, bușteni, crengi, vreascuri, aduse de apele repezi și așezate într’un loc la cotitura unui rîu, formînd astfel un fel de stăvilar: au să-l lepede apele pe gunoaie și mîl... la un agestru (SAD.) ¶ 2 pr. ext. Trans. (FR.-CDR.) Loc scutit de vînt ¶ 3 Trans. (HASD.) Fig. Venetic [lat. aggestum].

AGEST s. n. (Reg.) Îngrămădire de bușteni, crengi etc. aduse de ape la cotul unui râu; loc la cotul unui râu unde se îngrămădesc bușteni, crengi etc. aduse de ape. – Lat. aggestum, „intăritură, fortificație”.

AGEST S. n. (Regional; și în forma agestru) Aluviune sau îngrămădire de lemne, bușteni, crengi etc. aduse de apele repezi și formînd un fel de stăvilar la cotitura unui rîu. După ce a prins vreun peștișor și s-a pus pe... vreo petricică de pe culmea unui agestru, voiește și el a-și mînca prada sa. MARIAN, O. I 55. ◊ Loc la cotitura unui rîu unde se adună lemnele sau crengile cărate de ape. – Variantă: agestru s. n.

AGEST s. n. (Reg.) Aluviune sau îngrămădire de bușteni, crengi etc. aduse de ape, formînd un fel de stăvilar la cotitura unui rîu; loc la cotitura unui rîu unde se îngrămădesc bușteni, crengi etc. aduse de ape. – Lat. aggestum „intăritură, fortificație”.

AGEST n. Îngrămădire de bușteni, crengi, vreascuri, aduse de puhoaiele de apă. [Var. agestru] /<lat. aggestum

agést și -éstru n., pl. e și urĭ, lat. aggestus, grămădire, aggestum, întărire, d. ad, la, și gérere, gestum, a purta, a duce). Nord. Aluviune de buștenĭ, vreascurĭ, nomol și petre.

agestru (con de dejecție) s. n., art. agestrul; pl. agestre corectat(ă)

agestru² (îngrămădire de bușteni) v. agest

agestru¹ (con de dejecție) s. n., art. agestrul; pl. agestre

!agest (îngrămădire de bușteni) (reg.) s. n., pl. agesturi

agest/agestru² (îngrămădire de bușteni) (reg.) s. n., art. agestul/agestrul; pl. agesturi/agestre

agest/agestru s. n., pl. agesturi/agestre

agest (-te), s. n. – Îngrămădire de bușteni, crengi etc. aduse de ape; aluviuni. – Var. agestru. Lat. aggestum (Hasdeu 501; Candrea-Dens., 20; DAR); cf. sp. din Ribagorza conchestra (< lat. congesta), citat de Giuglea, Concordances, 19. Var. este o formă analogică, așa cum este nost’-nos-tru etc. – Der. agesta, vb. (a proteja), a cărui conjug. ni se pare neclară (poate nu se folosește la modurile personale); agesti, vb. (a îngrămădi, a aduce aluviuni).

AGESTRU s. v. con de dejecție.

AGESTRU s. (GEOGR.) con de dejecție.

agest, agesturi, (agăst, ageăst), s.n. (reg.) 1. Îngrămădire de pietriș, nisip, lemne, vreascuri la gura sau la cotitura unei ape; lom. 2. Unealtă rea. 3. Lemne slabe, vreascuri, putregaiuri. 4. „Ağăst i se spune unei femei leneșe, neglijente” (Giulești). 5. Vorbe de ocară pentru om rău: „taci, mă, ageăstule!” (ALRRM, 1973: 679). – Lat. aggestum „întăritură, fortificație” (CDDE, Scriban, DEX).

agest, agesturi, (agăst, ageăst), s.n. – (reg.) 1. Îngrămădire de pietriș, nisip, lemne, vreascuri la gura sau la cotitura unei ape; lom. 2. Unealtă rea; om rău (Budești). 3. Lemne slabe, vreascuri, putregaiuri (Strâmtura). 4. „Ağăst i se spune unei femei leneșe, neglijente” (Giulești). 5. Vorbe de ocară pentru om rău: „taci, mă, ageăstule!” (Vișeu), (ALRRM, 1973: 679). – Lat. aggestum „întăritură, fortificație” < ad „la” + gerere, gestum „a purta, a duce” (Hasdeu, CDDE, Scriban, DEX).

agest, -uri, (agăst, ageăst), s.n. – 1. Îngrămădire de pietriș, nisip, lemne, vreascuri la gura sau la cotitura unei ape; lom. 2. Unealtă rea; om rău (Budești). 3. Lemne slabe, vreascuri, putregaiuri (Strâmtura). 4. „Ageăst i se spune unei femei leneșe, neglijente” (Giulești). 5. Vorbe de ocară pentru om rău: „taci, mă, ageăstule!” (Vișeu), (ALR 1973: 679). – Lat. aggestum „întăritură, fortificație” (Hasdeu, DA, DEX).