Din totalul de 23 sunt afișate 20 definiții pentru aga, agă   declinări

AGÁ s. f. v. agă.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AGÁ s. f. v. agă.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

agá (înv.) s. f., art. agáua, g.-d. art. agálei; pl. agále, art. agálele
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁGA s. f., pl. ÁGA
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

AGÁ s. f. v. agă.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

agà m. (pl. agale) ofițer sau comandant turc; agaua ienicerilor (titlu familiar cântecelor populare). [Turc. AGA, căpetenie].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

agá f., pl. agale, gen. al agaleĭ, și agă m., pl. agĭ, gen. al agăĭ saŭ agiĭ saŭ al luĭ aga (turc. ar. pers. agha, la Turcĭ, în vechime „domn, om cult”, iar azĭ „mic funcționar, aprod”), Vechĭ. Odinioară, comandantu general al infanteriiĭ în rezidența domnuluĭ și tot-odată și șefu polițiiĭ, care avea ca ajutor pe căpitanu de dorobanțĭ (dregătorie înființată în Moldova de Alexandru cel Bun). Un boier de prima clasă. Maĭ în coace [!] (la începutu sec. 19), prefect de poliție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁGĂ, agi, s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: agá (pl. agale) s. f.] – Din tc. ağa.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. Din tc. bașağa.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BEȘLEÁGĂ, beșlegi, s. m. (Înv.) Căpitan de beșlii. ♦ Fig. Om bătrân, ramolit, prost. [Var.: beșli-agá s. m.] – Din tc. beșli ağası.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BEȘLI-AGÁ s. m. v. beșleagă.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁGĂ, agi s. m. (Înv.) 1. Ofițer (comandant) din armata otomană. 2. Titlu dat comandantului pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință, iar ulterior șefului agiei. 3. Persoană care avea titlul de agă (1, 2). [Var.: agá, agale s. f.] – Din tc. ağa.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ágă s. m., art. ága, g.-d. art. ágăi; pl. agi
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

caimacám-agá (cai-) s. m., art. caimacám-agáua, g.-d. art. caimacám-agálei; pl. caimacám-agále; art. caimacám-agálele
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de nsho_ci | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Dicționarul indică s. m., dar formele flexionare sugerează un s. f. (similar cu aga s. f.). - gall

ÁGĂ agi m. înv. 1) Ofițer din armata otomană. 2) Dregător domnesc care avea în funcție siguranța publică. [G.-D. agăi; Var. aga] /<turc. aga
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁGĂ, agi s. m. (Înv.) 1. Ofițer din armata otomană. 2. Șef al agiei, având atribuțiile prefectului de poliție de mai târziu. [Var.: agá, agale, s. f.] – Tc. aga.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁGĂ s. f. v. agă.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁGĂ, agi, s. m. (Învechit și arhaizant) 1. Ofițer din vechea armată otomană înainte de secolul al XlX-lea; ofițer inferior (începînd de la 1826, o dată cu reorganizarea armatei otomane). Noul mare vizir adună îndată la divan pe toți vizirii... precum și pe agii ianicerilor și ai bulucilor. BĂLCESCU, O. II 66. Turcii-n casă nemerea, Maică-sa așa vorbea: Poftiți, agă, de ședeți. BIBICESCU, P. P. 264. 2. (În secolul al XlX-lea) Șef al agiei, avînd atribuțiile prefectului de poliție de mai tîrziu. Scrie tu... ordinul de arestuire și exil, și dă hîrtia în mina agăi. ALECSANDRI, T. 1413. – Variantă: (1) agá, agale (ODOBESCU, S. I 436, BĂLCESCU, O. II 48), s. f.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ágă s. m. /agá s. f., art. ága/agáua, g.-d. art. ágăi/agálei; pl. agi/agále
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ágă (-ále), s. n.1. Ofițer superior în armata turcă. – 2. Nobil de rang secundar, ofițer superior; este atestat în Munt. începînd de la 1620, în locul celui care înainte se numea căpitan de vînători. Era conducătorul militar al poliției, inspector al piețelor urbane și, după răscoala din 1655, conducătorul militar al infanteriei; avea închisoare proprie și tribunal la el acasă. Regulamentul Organic i-a acordat gradul de colonel. – Mr. aga. Tc. aga (Roesler 587, Șeineanu, II, 10; Lokotsch 28); cf. ngr. ἀγά, alb., bg. agá. Este un hibrid gramatical. La început, sing. său a fost agá, formă care explică pl. agale. Mai tîrziu sing. a fost asimilat cu tipul tată; astfel că astăzi sing. este m., în ciuda formei, iar pl. este f., în ciuda sensului. DAR tratează drept cuvinte distincte agá (pl. aghii, a cărui formă este falsă) și agă. Der. agesc, adj. (polițienesc); agie, s. f. (poliție; birou al unui agă); agoaie, s. f. (soție de agă); agiesc, adj. (polițienesc); Agachi, s. m. (aga), dim. de la ngr. ἀγάϰι, și considerat greșit nume propriu (Șeineanu, II, 11; Bogaci).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink