32 de definiții pentru agăța

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

agăța [At: ISPIRESCU, L. 212 / V: (înv) acă- / Pzi: agăț / E: ml *accaptiare] 1 vt A suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc. Si: a atârna, a spânzura. 2 vt A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. 3 vt (Fam) A acosta o persoană (de sex opus). 4 vr A se prinde de ceva sau de cineva. 5 vr (Fig) A se crampona.

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina (ceva) de un cîrlig, de un cui etc. Agățat pe-un vîrf de pai, Sta un bob rotund bălai. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Agățăm felinarele de stîncă. BOGZA, Ț. 63. ♦ A prinde din greșeală o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. Mi-am agățat ciorapul. ♦ (Familiar; cu privire la persoane) A acosta. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva. Mă agăț bine de coama calului. STANCU, D. 237. Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramuri, sări din vîrf în vîrf, se strecură și tot după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Fig. A se crampona. Se agață de teorii vechi. – Variantă: acăța (RETEGANUL, P. I 59, EMINESCU, O. I 76, ALECSANDRI, P. P. 141) vb, I.

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina ceva de un cîrlig, de un cui etc. ♦ Refl. și tranz. (Pop.) A (se) spînzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește, o rupe. ♦ (Fam.) A acosta o persoană. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

A SE AGĂȚA mă agăț intranz. 1) (despre ființe) A se apuca strâns; a se anina; a se prinde. 2) (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) A se rupe prinzându-se într-un obiect ascuțit. Mi s-au agățat ciorapii. /<lat. accaptiare

A AGĂȚA agăț tranz. 1) (obiecte) A prinde în/sau de ceva, lăsând să cadă liber în jos; a anina; a suspenda; a spânzura; a atârna. ~ paltonul în cui. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) A prinde întâmplător într-un obiect ascuțit, rupând sau găurind; a anina; a prinde. 3) fig. fam. (persoane, de obicei, necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a i se adresa; a acosta. /<lat. accaptiare

ACĂȚA vb. I v. agăța.

ACĂȚA (acaț, acăț), AGĂȚA (agaț, agăț) I. vb. tr. 1 A atîrna, a prinde de un cuiu, a anina: își acăță hainele în cuiu 2 A spînzura: Cine aduce funia, Pe acela l-om acăța (ȘEZ.). II. vb. refl. 1 A se prinde, a se apuca de ceva (ținîndu-se cu mîinile, cu ghiarele): se agăță de primele ramuri ale dudului (DLVR.); amîndoi știam a ne acăța ca veverițele pe vîrfurile cele mai înalte ale copacilor (I.-GH.); proverb: omul cînd e să se nnece, se acață și de un paiu 2 A se prinde din nebăgare de seamă de un cuiu, de un mărăcine, sau de vre-un colț ascuțit: i se acățară labele de dinainte de buza butoiului (ODOB.) 3 fig. A nu se mai deslipi de cineva, a nu-l mai slăbi, a nu-i mai da pace: se acață de om ca scaiul de oaie (RET.) 4 A se cățăra: și punînd lada jos, s’au acățat pe măr să ia merele (SB.) [lat. *accaptiare].

acățà v.(Mold.), agățà (Munt.) 1. a prinde de un cuiu: agăț haina să se usuce; 2. a (se) apuca cu unghiile de ceva (spre a se urca): mulțimea s’acață greu pe ziduri AL.; 3. fig. a se lega de cineva: se agață de mine ca scaiul. [Lat. *ACCAPTIARE (V. cață, cațăr)].

acáț, acăț și (ob.) agăț, a -ăța v. tr. (lat. ad-captiáre d. cáptio, -ónis, prindere, cápere, captum, o prinde; it. cacciáre, a vîna [d. lat. captiáre], fr. chasser, sp. cazar pg. ca ar. V. cață, cațăr, descaț). Atîrn, spînzur: acăț haĭna’n cuĭ. V. refl. Mă atîrn: mă agăț cu mînile de un copac. Fig. Mă agăț de cineva, mă țin de el p. un interes; mă aleg (mă leg de el, îĭ caut ceartă). – Și ațăg (Munt. vest) V. acolisesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

agăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 agață; conj. prez. 1 sg. să agăț, 3 să agațe, imper. 2 sg. afirm. agață

agăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 agață; conj. prez. 3 să agațe

agăța vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 sg. și pl. agață; conj. prez. 3 sg. și pl. agațe

acăț, -căți 2, -cață 3, -cațe 3 conj.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AGĂȚA vb. 1. a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) spânzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgârța, (prin Munt.) a (se) atăgârța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se apuca, a se atârna, (reg.) a se tagârța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. v. fixa.

AGĂȚA vb. v. acosta, crampona.

AGĂȚA vb. 1. a (se) atîrna, a (se) prinde, a (se) spînzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgîrța, (prin Munt.) a (se) atăgîrța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se apuca, a se atîrna, a se prinde, a se ține, (pop.) a se anina, (reg.) a se tăgîrța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. a se fixa, a se prinde. (Vița de vie se ~ de araci.)

A agăța ≠ a desprinde, a deznina

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

acăța (acăț, at), vb.1. A prinde. – 2. A atîrna. – 3. (Fam.) A acosta o femeie pe stradă. – 4. (Arg.) A obține, a dobîndi. – Var. agăța (și der. săi). Mr. acaț, cățari „a prinde”, istr. (a)coț „prind”. Origine incertă. Se consideră în general ca fiind reprezentant al lat. accaptiāre, din captiāre (Philippide, Principii, 43; Pușcariu, Lat. ti, 12; Pușcariu 7; Candrea-Dens. 6; REW 1663; DAR); cf. it. cacciare, v. prov. cassar, fr. chasser, sp. cazar, port. caçar. Toate cuvintele romanice au păstrat sensul primitiv, „a prinde cerbul”, ca în mr. și istr. Semantismul nu pare să ridice nici o problemă deosebită; însă fonetismul este dificil, datorită reducerii inexplicabile a grupului ptt. Este posibil să se fi produs o contaminare cu vreo formă balcanică, de ex. bg. kacjă „a agăța” (Meyer, Alb. St., IV, 81), cf. cățăra. Candrea, Elementele, 403, și Pușcariu 7 presupun o contaminare cu cață „toiag, bîtă”; Cihac, II, 475 pleacă de la mag. akasztani (cf. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41; Candrea-Dens., 6). Acăța pierde treptat teren față de agăța, în pofida strădaniei gramaticienilor și puriștilor. – Der. acățăcios, adj. (lipicios); acățătoare, s. f. (șiret, atîrnătoare); acățături, s. f. pl. (cîrcei la vița de vie). Cf. cață.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

acăța, acăț, vb. tranz., refl. – A (se) agăța; a suspenda, a atârna, a spânzura. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER; MDA); cuvânt autohton (Russu; fără corespondent în albaneză).

acăța, acăț, vb. tranz. – (înv.) A agăța; a suspenda, a atârna. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER); Cuvânt autohton (Russu 1981).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

agăța, agăț v. t. 1. a fura 2. a aresta 3. a acosta o persoană de sex opus

a agăța remorca expr. (friz.) a încerca să oprească sângele dintr-o tăietură cu un creion de alaun

Intrare: agăța
verb (VT22)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • agăța
  • agățare
  • agățat
  • agățatu‑
  • agățând
  • agățându‑
singular plural
  • agață
  • agățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • agăț
(să)
  • agăț
  • agățam
  • agățai
  • agățasem
a II-a (tu)
  • agăți
(să)
  • agăți
  • agățai
  • agățași
  • agățaseși
a III-a (el, ea)
  • agață
(să)
  • agațe
  • agățe
  • agăța
  • agăță
  • agățase
plural I (noi)
  • agățăm
(să)
  • agățăm
  • agățam
  • agățarăm
  • agățaserăm
  • agățasem
a II-a (voi)
  • agățați
(să)
  • agățați
  • agățați
  • agățarăți
  • agățaserăți
  • agățaseți
a III-a (ei, ele)
  • agață
(să)
  • agațe
  • agățe
  • agățau
  • agăța
  • agățaseră
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • acăța
  • acățare
  • acățat
  • acățatu‑
  • acățând
  • acățându‑
singular plural
  • acață
  • acățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • acăț
(să)
  • acăț
  • acățam
  • acățai
  • acățasem
a II-a (tu)
  • acăți
(să)
  • acăți
  • acățai
  • acățași
  • acățaseși
a III-a (el, ea)
  • acață
(să)
  • acațe
  • acățe
  • acăța
  • acăță
  • acățase
plural I (noi)
  • acățăm
(să)
  • acățăm
  • acățam
  • acățarăm
  • acățaserăm
  • acățasem
a II-a (voi)
  • acățați
(să)
  • acățați
  • acățați
  • acățarăți
  • acățaserăți
  • acățaseți
a III-a (ei, ele)
  • acață
(să)
  • acațe
  • acățe
  • acățau
  • acăța
  • acățaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

agăța, agățverb

  • 1. tranzitiv A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc. DEX '09 MDA2 DLRLC
    • format_quote Agățat pe-un vîrf de pai, Sta un bob rotund bălai. CASSIAN, în POEZ. N. 114. DLRLC
    • format_quote Agățăm felinarele de stîncă. BOGZA, Ț. 63. DLRLC
    • 1.1. A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mi-am agățat ciorapul. DLRLC
    • 1.2. reflexiv (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. DEX '09 DEX '98
    • 1.3. familiar A acosta o persoană (de sex opus). DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      sinonime: acosta
  • 2. reflexiv A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mă agăț bine de coama calului. STANCU, D. 237. DLRLC
    • format_quote Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramuri, sări din vîrf în vîrf, se strecură și tot după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. DLRLC
    • 2.1. figurat A se crampona. DEX '09 MDA2 DLRLC
      sinonime: crampona
      • format_quote Se agață de teorii vechi. DLRLC
etimologie:
  • limba latină *accaptiare (din captiare „a prinde”). DEX '09 MDA2 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.