AGÂMBÁ vb. v. apuca, înhăța, înșfăca, lua, prinde.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

agîmbá (-béz, -át), vb. – A urmări, a merge pe urmele cuiva. Origine necunoscută. Cuvînt puțin folosit. Este îndoielnică der. din lat. gamba (Philippide, II, 643), prin intermediul unui *aggambāre (DAR), cf. REW 1529; această explicație nu se potrivește cu sensul der. agîmbeală, s. f. (epilepsie) și agîmbat adj. (nenorocit, amărît). Ar putea fi vorba de un lat. *aggimbāre, de la *gimbus, deformare de la gibbus (ca și calabr. agghimbare „a se îndoi, a se cocoșa,” cf. Rohlfs I, 75), ipoteză care se potrivește mai bine cu der. și mai puțin cu vb.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

agîmb, V. gîmb.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

gîmb, a -á v. tr. (cp. cu găbuĭesc, gîmbosesc). Est. Vechĭ. Surprind, găbuĭesc, găbjesc, zăpsesc. – Și ingîmb (Olt.) și agîmb (Trans.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink