AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, s. m. și f., adj. (Om) rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) ștrengar, poznaș. – V. afurisi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

AFURISÍT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) Care este osândit de biserică. 2) Care este în stare să comită fapte nedemne; nemernic; ticălos; josnic; mârșav; afect. /v. a afurisi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.; adesea substantivat) Ștrengar, poznaș. – V. afurisi.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

afurisít adj. m., s. m., pl. afurisíți; adj. f., s. f. afurisítă, pl. afurisíte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink

AFURISÍT adj., s. 1. adj. v. excomunicat. 2. adj., s. blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pârdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el !)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Afurisit ≠ binecuvântat, blagoslovit
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

afurisít, -ă adj. Excomunicat. Blestemat: afurisită viață! Răŭ la suflet, îndrăcit: măi afurisitule! Adv. Mă doare afurisit. V. anatemă și proclet.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AFURISÍ, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A arunca anatema asupra cuiva; a anatemiza. ♦ Refl. A se jura. – Din sl. aforisati.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A AFURISÍ ~ésc tranz. rel. (persoane) A exclude dintr-o comunitate religioasă; a supune unei anateme; a anatemiza. /<ngr. aphorizo, sl. aforisati
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE AFURISÍ mă ~ésc intranz. A se lega prin jurământ pentru a confirma unele afirmații; a se jura. /<ngr. aphorizo, sl. aforisati
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

AFURISÍ, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A blestema, a anatemiza; a excomunica. ♦ A ocărî. ♦ Refl. A se jura (că e așa cum spune). – Slav (v. sl. aforisati < gr.).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

AFURISÍ vb. 1. v. excomunica. 2. v. blestema.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A afurisi ≠ a binecuvânta
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

afurisí (afurisésc, afurisít), vb. – 1. A arunca anatema asupra cuiva. – 2. A blestema, a înjura. Mr. afurisire, megl. furisit, adj. Mgr. ἀφορίζω, aorist ἀφόρισα (Roesler 565; Sandfeld 21); cf. bg. afurisati, tc. aforoz. – Der. afurisenie, s. f. Din rom. provine săs. afuresin „a blestema, a înjura”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

afurisí vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisésc, imperf. 3 sg. afuriseá; conj. prez. 3 sg. și pl. afuriseáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

afurisésc v. tr. (mgr. aforizo, elimin, d. orízo, mărginesc. V. aforizm, aorist, enorie, orizont, oropsesc). Exclud dintr' o religiune, excomunic. Blástăm [!] răŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink