aeri- vz aero-

*AERI (-resc)... = AERA...

AERI- v. aero-.

AERI- elem. aero-.

AERA, aerez, vb. I. Tranz. 1. A introduce aer¹ (1) în masa unui lichid, a unui material granulos sau care este în formă de pastă fluidă. 2. A răci cerealele dintr-un siloz prin introducerea de aer¹ (1) sub presiune sau prin vânturare cu lopeți. – Din fr. aérer.

AERO- Element de compunere însemnând „aer¹”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. aéro-.

aer³- vz aero-

aera [At: DA ms / Pzi: ~rez / E: fr aérer] 1 vt (Înv) A aerisi. 2 vr (Înv) A-și face vânt. 3 vt A introduce aer¹ (1) în masa unui lichid, a unui material granulos sau fluid. 4-5 vt A răci cerealele dintr-un siloz prin introducere de aer¹ (1) sub presiune sau prin vânturare cu lopeți.

aero- [At: DEX² / V: aer-³, aeri- / E: aer¹] Element prim de compunere savantă, care servește la formarea unor substantive și adjective.

*AERA (-rez) I. vb. tr. 1 A face să intre aer curat: ~ o odaie ¶ 2 A svînta, a întinde la aer: hainele, blănile. II. vb. refl A-și face vînt (cu ceva) [fr.].

AERA, aerez, vb. I. Tranz. 1. A introduce aer¹ (1) în masa unui lichid, a unui material grunjos sau care este în formă de pastă fluidă. 2. A răci materialele dintr-un siloz prin introducerea de aer¹ (1) sub presiune sau prin vânturare cu lopeți. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérer.

AERO- Element de compunere însemnând „aer¹”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. [Pr.: a-e-] – Din fr. aéro-.

AERA, aerez, vb. I. Tranz. 1. A introduce aer în masa unui lichid, a unui material granulos sau care e în formă de pastă fluidă. 2. A răci cerealele dintr-un siloz prin introducerea de aer sub presiune sau prin vînturare cu lopeți. – Fr. aérer.

AERO- Element de compunere însemnînd „aer”, care servește la formarea unor substantive ca: aerogramă și a unor adjective ca: aeropurtat. – Fr. aéro- (< gr.).

AER- v. aero-.

AERA vb. I. 1. tr. A aerisi. ♦ A zvînta, a expune la soare și la aer (lucruri, haine etc.). 2. refl. (rar) A-și face vînt. [< fr. aérer].

AERO- Element prim de compunere savantă avînd semnificația „aer”, care este în legătură cu „aerul”. [Pron. a-e-, var. aer-, aeri-. / < fr. aer(o)-].

AERA vb. tr. 1. a introduce aer proaspăt într-un loc închis; a aerisi. 2. a expune la soare și la aer (lucruri, haine). (< fr. aérer)

AERO-/AERI- elem. „aer”. „avion”, „aviație”. (< fr. aéro-, aéri- cf. gr. aer-, -os)

A AERA ~ez tranz. (lichide sau materiale granulare) A trata cu aer (pentru a îmbunătăți callitatea sau pentru a păstra). [Sil. a-e-ra] /<fr. aérer

*aeréz v. tr. (fr. aérer). Aerisesc.

aerisésc v. tr. (ngr. aerizo, aor. aérisa). Primenesc aeru: a aerisi o odaĭe. Expun la aer, zvîntez: a aerisi haĭnele. – Și aerez.

aera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aerez, 3 aerează; conj. prez. 1 sg. să aerez, 3 să aereze

aera (a ~) vb., ind. prez. 3 aerează

aera vb., ind. prez. 1 sg. aerez, 3 sg. și pl. aerează

AERI- „aer, aerian”. ◊ L. aer, aeris „aer” > fr. aéri-, engl. id. > rom. aeri-. □ ~col (v. -col₁), adj., (despre plante) care crește, în întregime, în aer; ~fer (v. -fer), adj., care conține sau care conduce aerul; ~form (v. -form), adj., cu aspectul sau cu proprietățile fizice ale aerului; ~vor (v. -vor) adj., care respiră prin ingestie de aer.

AER-, v. AERO-. □ ~enchim (v. -enchim), s. n., țesut parenchimatic cu spații intercelulare mari, pline cu aer, prezent în tulpinile și rădăcinile unor plante acvatice submerse; ~odontalgie (v. odont/o-, v. -algie), s. f., sindrom dureros dentar, care se declanșează la mari înălțimi.

AERO- „aer, oxigen, atmosferă, gaz”. ◊ gr. aer, aeros „aer” > fr. aéro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. aero-. □ ~bacter (v. -bacter), s. n., gen de bacterii aerobe, larg răspîndite în natură; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază organismele aerobionte; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme a căror viață este condiționată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; ~bioscop (v. bio-, v. -scop), s. n., aparat utilizat pentru determinarea conținutului bacterian din aer; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre organisme) care poate trăi numai în aer liber; ~bioză (v. -bioză), s. f., formă de viață a unor organisme care consumă oxigenul molecular liber din atmosferă; ~carpie (v. -carpie), s. f., maturizare a fructelor supraterestre în aer liber; ~carpotropic (v. carpo-₁, v. -tropic), adj., care prezintă mișcări de răsucire pentru maturizarea fructelor aflate în aer liber; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat pentru realizarea hărților și a planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cartografie (v. carto-, v. -grafie), s. f., tehnică a realizării hărților și planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cel (v. -cel₂), s. n., formațiune tumorală datorată distensiei excesive, cu aer sau cu gaz, a unei cavități anatomice; sin. chist aerian; ~cist (v. -cist), s. n., veziculă aeriană de pe organele vegetale ale unor plante acvatice; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de explorare radiologică a vezicii urinare, care constă în efectuarea unui clișeu după distensia cu aer a acesteia; ~cistoscop (v. cisto-, v. -scop), s. n., instrument utilizat în endoscopia vezicală; ~cistoscopie (v. cisto-, v. -scopie), s. f., examinare a vezicii urinare cu ajutorul aerocistoscopului; ~colie (v. -colie₂), s. f., acumulare de gaze în intestinul gros; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre vehicule) construit astfel încît să întîmpine, la înaintare, o rezistență minimă din partea aerului; ~drom (v. -drom), s. n., teren amenajat pentru decolarea, aterizarea și staționarea avioanelor; ~embolie (v. -embolie) s. f., astupare cu gaz a unui vas sanguin sau limfatic; ~fagie (v. -fagie), s. f., deglutiție exagerată a aerului care pătrunde odată cu alimentul în esofag și stomac; ~fil (v. -fil₁), adj. 1. Care conține aer. 2. Care are nevoie de aer pentru creștere și dezvoltare; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., 1. (Plante) care trăiesc complet în aer, atașate de alte plante, fără a fi însă parazite. 2. (Plante) cu muguri de regenerare aerieni; ~fitobionte (v. fito-, v. -biont), s. n. pl., organisme vegetale cu viața condiționată de oxigenul din natură; ~fob (v. -fob), adj., s. m., care se teme de contactul cu aerul; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de aer; ~for (v. -for), adj., care conține sau care conduce aerul; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., tehnica fotografierii unui obiectiv arheologic de la bordul unui avion; ~fotogramă (v. foto-, v. -gramă) s. f., fotogramă aeriană; ~game (v. -gam), s. f. pl., fanerogame*; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., acumulare excesivă de gaze în stomac; ~gen (v. -gen₁), adj. 1. Care este produs prin intermediul aerului atmosferic. 2. De origine respiratorie. 3. (Despre bacterii) Care descompune unele substanțe solide și lichide în substanțe gazoase; ~geneză (v. -geneză), s. f., procesul de producere a aerului; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., ansamblu de informații geologice culese de la bordul unui avion; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru pulverizarea culorilor lichide sub acțiunea aerului comprimat; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază aerul și proprietățile sale; ~gramă (v. -gramă), s. f. 1. Comunicare transmisă prin telegrafie fără fir. 2. Scrisoare cu un format special, destinată poștei aeriene; ~hidroterapie (v. hidro-₁, v. -terapie), s. f., utilizare a apei și a aerului în tratamentul unor boli; ~ionoterapie (v. iono-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu aer conținînd ioni negativi, pozitivi sau amestecați; ~lit (v. -lit₁), s. n., corp mineral incandescent, cu aspect de piatră, care cade pe pămînt din spațiul interplanetar; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în aerologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază păturile superioare ale atmosferei; ~magnetometrie (v. magneto-, v. -metrie₁), s. f., metodă de măsurare din avion a prospecțiunilor magnetice terestre, cu ajutorul aeromagnetometrelor; ~magnetometru (v. magneto-, v. metru₁), s. n., aparat folosit la ridicările și prospecțiunile magnetice de la bordul unui avion; ~mamografie (v. mamo-, v. -grafie), s. f., radiografie mamară, executată după insuflarea aerului în spațiul retromamar; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază proprietățile fizice ale aerului pe baza efectelor lui mecanice; ~metru (v. -metru₁) s. n., instrument pentru măsurarea densității aerului; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., acțiune morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor animale sau vegetale; ~naut (v. -naut), s. m. și f., persoană care conduce un vehicul aerian; ~nautic (v. -nautic), adj., 1. Referitor la tehnica construirii și conducerii aeronavelor. 2. Relativ la știința navigației aeriene; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care studiază proprietățile fizice și chimice ale straturilor superioare ale atmosferei; ~patie (v. -patie), s. f., maladie provocată de schimbările presiunii atmosferice; ~piezoterapie (v. piezo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului comprimat sau rarefiat în cura de altitudine; ~piezotermoterapie (v. piezo-, v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului cald sub presiune; ~planctofite (v. plancto-, v. -fit), s. f. pl., plante microscopice vii, care plutesc în aerul atmosferic; ~pletismograf (v. pletismo-, v. -graf), s. n., aparat care înregistrează modificările volumului toracic în timpul respirației; ~scop (v. -scop), s. n., aparat pentru măsurarea cantității de praf din aer; ~sialografie (v. sialo-, v. -grafie), s. f., metodă medicală de explorare a glandelor salivare și de înregistrare radiografică după insuflarea cu aer; ~siderolit (v. sidero-₁, v. -lit₁), s. n., meteorit în a cărui compoziție se află metale și piatră; ~stat (v. -stat), s. n., aeronavă mai ușoară decît volumul aerului dezlocuit; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de orientare a microorganismelor din apă în funcție de repartiția oxigenului; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratament a unor boli pulmonare cronice cu ajutorul aerului montan sau marin; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare a aerului cald în scop terapeutic; ~tonometrie (v. tono-, v. -metrie₁), s. f., măsurare a tensiunii gazelor din lichidul sanguin și a unor lichide din organism; ~tonometru (v. tono-, v. -metru₁), s. n., aparat cu care se măsoară tensiunea gazelor din sînge și a unor lichide din organismul uman; ~topograf (v. topo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric pentru executarea unor hărți și a unor planuri topografice la scară mare; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., tehnică a măsurătorilor terestre cu ajutorul fotogramelor aeriene; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care se curbează către o sursă de aer; ~ureteroscop (v. uretero-, v. -scop), s. n., instrument endoscopic pentru examinarea uretrei, după distensia acesteia cu aer.