ADMONIȚIÚNE, admonițiuni, s. f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. admonition, lat. admonitio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ADMONIȚIÚNE s.f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Cf. lat. admonitio, fr. admonition].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ADMONIȚIÚNE s. f. 1. cercetare făcută de judecător. 2. admonestare. (< fr. admonition, lat. admonitio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

admonițiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. admonițiúnii; pl. admonițiúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*admonițiúne f. (lat. admonitio, -ónis, d. móneo, sfătuiesc). Mustrare. – Și -íție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink