ADJUTÁNT, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat unui comandant sau unui șef militar într-o unitate militară, îndeplinind atribuții similare unui secretar; ofițer care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzător plutonierului; persoană având acest grad ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană având acest grad. – Din fr. adjudant.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Sursa indică și forma de f. sg. adjutantă, pe care noi o considerăm incorectă, mai ales că și mențiunea s. m. o exclude. - gall

ADJUTÁNT ~ți m. Ofițer de pe lângă un comandant militar, însărcinat cu transmiterea ordinelor și conducerea lucrărilor de birou. /<fr. adjudant
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ADJUTÁNT s.m. Ofițer de pe lângă comandantul unei unități militare însărcinat cu transmiterea ordinelor și conducerea lucrărilor de birou; ofițer dintr-un stat-major cu diferite sarcini. ♦ Gradul cel mai înalt de subofițer; militar având acest grad. ♦ Aghiotant. [< fr. adjutant, cf. lat. adiutans].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ADJUTÁNT s. m. ofițer care îndeplinește pe lângă un șef militar atribuții corespunzătoare unei funcții de subofițer. (< germ. Adjutant)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ADJUTÁNT, adjutanți, s. m. 1. Ofițer atașat comandantului unei unități militare; ofițer făcând parte dintr-un stat-major. 2. (Ieșit din uz) Grad pentru personalul aviatic, corespunzător plutonierului; persoană având acest grad. ♦ Cel mai mare grad de subofițer; persoană având acest grad. – Fr. adjudant.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ADJUTÁNT s. (MIL.) plutonier adjutant.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

adjútant (adjutánți), s. m. Aghiotant. < Fr. adjutant (din sp. ayudante). Sub influență germ. s-a pronunțat uneori adiutant. În sec. XIX a fost curentă var. aghiotant, care reprezintă pronunțarea rusească. A intrat în limbă la sfîrșitul sec. XVII (cu forma aiudant).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

adjutánt s. m., pl. adjutánți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*adjutánt, -ă adj. (lat. adjútans, -ántis, care ajută; it. adiutante, fr. adjutant; germ. rus. adĭutant). Ajutător, care ajută cuĭva. S. m. Ofițer alipit unuĭ suveran orĭ unuĭ general p. serviciĭ personale orĭ p. transmiterea ordinelor. Sergent adjutant, subofițer însărcinat cu poliția corpuluĭ în timpu serviciuluĭ orĭ afară din el (pop. aghiotánt, după rus.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

plutoniér adjutánt s. m. + adj. (sil. -ni-er)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink