ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz. – Din fr. adjectif, lat. adjectivum.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

adjectív s. n., pl. adjectíve
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ADJECTÍV ~e n. Parte de vorbire flexibilă care indică însușiri ale obiectelor și ființelor. /<lat. adjectivum, fr. adjectif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ADJECTÍV s.n. (Gram.) Clasă morfologică flexibilă care determină un substantiv și denumește o însușire sau însoțește un substantiv. [< lat. adiectivum, cf. fr. adjectif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ADJECTÍV s. n. parte de vorbire (flexibilă) care determină un substantiv, denumind o însușire. (< lat. adiectivum, fr. adjectif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe, însoțind și determinând substantivul care exprimă numele acelui obiect sau al acelei ființe. – Fr. adjectif (lat. lit. adjectivum).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

adjectív s. n., pl. adjectíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

adjectiv n. vorbă adaosă la un substantiv spre a-l califica sau determina.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*adjectív n., pl. e (lat. adjectivus, care se adaugă). Gram. Cuvînt adăugat unuĭ substantiv ca să-l califice saŭ să-l determine. Adj. Formă adjectivă saŭ adjectivală. – Fals adĭectiv.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink