ADERENT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care este, care se ține strâns lipit de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis.

aderent, ~ă [At: MAIORESCU, D. II, 5 / Pl: ~nți, ~e / E: fr adhérent] 1 a Care se ține strâns lipit de ceva. 2-3 smf, a (Persoană sau colectivitate) care se alătură unei acțiuni, unei ideologii etc.

aderență sf [At: DA ms / Pl: ~țe / E: fr adhérence, it aderenza] 1 Lipire strânsă Si: aderare (1). 2 (Pex) Solidarizare. 3 (Med) țesut fibros dezvoltat mai ales în cavitățile seroase, ca urmare a unei infecții sau a unei intervenții chirurgicale, care unește organe separate în mod normal Si: bridă. 4 (Teh) Forță care menține alăturate două corpuri aflate în contact.

*ADERENT sm., -ENTĂ sf. Care ține de părerea sau de partidul cuiva, părtaș: cîștigau din zi în zi aderenți și partizani (I.-GH.) [fr. adhérent < lat.].

*ADERENȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Starea unui lucru pus peste un altul ca și cum ar fi lipit ¶ 2 Împărtășirea vederilor cuiva [fr. adhérence].

ADERENT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Adj. Care se ține strâns lipit de ceva, atașat de ceva. – Din fr. adhérent, lat. adhaerens, -ntis.

ADERENT, -Ă, aderenți, -te, adj. 1. (Despre oameni și despre colectivități; adesea cu determinări introduse prin prep. «la») Care se alătură, se alipește la un partid, la o mișcare, la o ideologie, la o acțiune, cunoscîndu-i și împărtășindu-i principiile. ◊ (Substantivat) Într-aceeași vreme [în 1846], în Franța, agitațiunea creștea, ideile democratice și chiar republicane cîștigau din zi în zi aderenți și partizani. GHICA, S. A. 151. 2. (Despre lucruri) Care aderă sau se ține strîns lipit, fixat de ceva. Membrană aderentă.

ADERENȚĂ, aderențe, s. f. 1. (De obicei la pl.) Punct de sudură patologică a unor țesuturi, organe etc. care în stare normală nu sînt sudate. Aderențe pulmonare. 2. (Tehn.) Forță care menține alăturate două corpuri aflate în contact și care trebuie învinsă pentru a permite rularea unuia peste celălalt. Aderența dintre roțile unui vehicul și șosea.

ADERENT, -Ă, aderenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană sau colectivitate) care aderă la un partid, la o mișcare etc. 2. Adj. Care se ține strîns lipit de ceva. – Fr. adhérent (lat. lit. adhaerens, -ntis).

ADERENȚĂ, aderențe, s. f. 1. Punct de sudură a unor țesuturi, organe etc. care în stare normală nu sînt sudate. 2. (Tehn.) Forță care menține alăturate două corpuri aflate în contact, care trebuie învinsă pentru a permite rularea unuia peste celălalt. Aderența dintre roțile unui vehicul și șosea.- Fr. adhérence.

ADERENT, -Ă adj. Care aderă. ♦ Lipit strîns, fixat de ceva. // s.m. și f. Partizan la o acțiune comună, membru al unui partid sau al unei grupări politice. [< fr. adhérent].

ADERENȚĂ s.f. 1. Legătură, lipire. ♦ Lipire patologică a unor țesuturi care de obicei nu sunt lipite între ele; bridă. 2. (Tehn.) Frecare între două corpuri în contact, dintre care unul alunecă sau se rostogolește peste celălalt. 3. (Constr.) Fenomen de legătură între diferite materiale. [< fr. adhérence, cf. lat. adhaerere – a fi atașat].

ADERENT, -Ă I. adj. care aderă. ◊ alipit, sudat. II. s. m. f. cel care aderă la o acțiune comună, la un partid etc. (< fr. adhérent, lat. adhaerens)

ADERENȚĂ s. f. 1. legătură, lipire. 2. bridă (4). 3. (fiz.) forță care menține alăturate două corpuri în contact. 4. (constr.) fenomen de legătură între beton și oțel. ◊ (metal.) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte. 5. aderare, solidarizare conștientă. (< fr. adhérence, lat. adhaerentia)

ADERENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care se ține lipit de ceva. Membrană ~tă. 3) și substantival Care aderă la o mișcare, la un partid, la un curent. /<fr. adhérent, lat. adhaerens, ~ntis

ADERENȚĂ ~e f. 1) Fenomen care se produce între roțile unui vehicul și calea de rulare, realizându-se astfel mișcarea vehiculului. 2) mai ales la pl. Lipire patologică a două organe în urma unei intervenții chirurgicale. 3) Țesut rezultat în urma acestui proces. 4) constr. Element de legătură între beton și oțel în construcțiile de beton armat. /<fr. adhérence

aderent a. care aderează. ║ m. cel ce ține de un partid sau de o sectă: partizan.

aderență f. starea celui ce aderă.

*aderént, -ă adj. (lat. ad-haerens, -haerentis. V. in-erent). Care aderă: epiderma e aderentă peliĭ. Fig. Adj. și s. Alipit, adept, părtaș: aderent la o ideĭe, aderențiĭ uneĭ ideĭ.

*aderénță f., pl. e (d. aderent; fr. adhérence. V. adeziune). Calitatea de a fi aderent: aderența epidermeĭ peliĭ (dativ), aderența la o ideĭe.

aderent adj. m., s. m., pl. aderenți; adj. f., s. f. aderentă, pl. aderente

aderență s. f., g.-d. art. aderenței; pl. aderențe

aderent adj. m., s. m., pl. aderenți; adj. f., s. f. aderentă, pl. aderente

aderență s. f., g.-d. art. aderenței; pl. aderențe

aderent adj. m., s. m., pl. aderenți; f. sg. aderentă, pl. aderente

aderență s. f., g.-d. art. aderenței; pl. aderențe

aderență, -țe.

ADERENȚĂ s. (MED.) bridă. (Are ~ la pleură.)

ADERENȚĂ s. (MED.) bridă. (Are ~ la pleură.)

ADERENȚĂ În sintaxa românească, termen folosit pentru legarea determinanților de regent în absența unor mărci formale de subordonare, deci fără ca determinanții să suporte constrângerile formale impuse de regent. Se vorbește, de ex., de aderența adverbului în relația lui cu regentul, explicabilă prin natura neflexibilă a clasei adverbului, dar și prin relația sintactică mai puțin strânsă față de regent (adverbul aparține circumstanțialelor*, determinanți adesea facultativi*). Aderența se deosebește de acord* și de recțiune*, în cazul cărora subordonarea se manifestă prin restricții formale. G.P.D.