ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. Care este atras, ispitit, momit, sedus. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. 1. Atras, ispitit, momit; sedus. 2. (Rar) Încântat, fermecat. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ADEMENÍT adj. 1. v. înșelat. 2. v. sedus.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A ADEMENÍ ~ésc tranz. 1) A atrage prin calitățile sale deosebite. 2) (persoane, mai ales femei) A determina la relații sexuale prin promisiuni false; a seduce; a înșela. 3) rar A face să se amăgească, recurgând la diverse mijloace necinstite; a păcăli; a înșela; a amăgi. 4) fig. A atrage de partea sa prin șiretlicuri; a prinde în mreje; a capta; a captiva. /cf. ung. adomány
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încânta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Comp. magh. adomány.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ADEMENÍ vb. 1. v. tenta. 2. v. înșela. 3. v. seduce.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A ademeni ≠ a dezgusta
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ademení (ademenésc, ademenít), vb. – 1. A înșela. – 2. A ispiti, a tenta. < Mag. adomany „corupere, mită”, de unde în Trans. de N. adămană „ademenire” (DAR). În vechime considerat drept dacic (Hasdeu, Col. Traian, 1874, p. 102) sau der. de la momi (Cihac, II, 202). Der. ademeneală, s. f. (ademenire); ademenitor, adj. (seducător, ispititor).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ademení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ademeneáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

adămănésc v. tr. (d. adămană). Trans. Ademenesc. Maram. Împrumut cu dobîndă, înșel.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin [!] vorbe, banĭ, frumuseță [!] ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s' ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink