ACUZÁȚIE, acuzații, s. f. Acuzare, învinuire, învinovățire. – Din fr. accusation, lat. accusatio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ACUZÁȚIE s.f. Acuzare, învinuire, învinovățire. [Gen. -iei, var. acuzațiune s.f. / cf. fr. accusation, lat. accusatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ACUZÁȚIE s. f. acuzare. (< fr. accusation, lat. accusatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ACUZÁȚIE, acuzații, s. f. Acuzare, învinuire. – Fr. accusation (lat. lit. accusatio, -onis).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ACUZÁȚIE s. 1. acuzare, învinovățire, învinuire, (livr.) acuză, culpabilizare, incriminare, incriminație, (pop.) pâră, (înv.) pârâtură, pricină, prihană. (O ~ neîntemeiată.) 2. (JUR.) inculpare, (livr.) incriminare, incriminație (Punere sub ~).
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

acuzáție s. f. (sil. -ți-e), art. acuzáția (sil. -ți-a), g.-d. art. acuzáției; pl. acuzáții, art. acuzáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*acuzațiúne f. (lat. accusátio, -ónis). Acțiunea de a acuza. Dare în judecată. Învinovățire. – Și -áție și -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink